întâlnind drumul

„Și știi că ți s-a dat ceva și ți s-a luat ceva.”

        - Fir-ai, aiurito! Pe unde umbli?!
        Un sughit răsună din dulapul așezat în fundul încăperii. Parcurge bucata despărțitoare pășind apăsat, podeaua scârțâind umilă sub hotărârea sa. Cu un gest smucit, deschide ușile mobilierului și supune ghemotocul de rușine la privirea sa aspră. Ființa pitită în întuneric se strânge în brațe, înfrigurată de lumina care pătrunde în ascunzătoare.
        - Ce crezi că faci?! acuză intrusa, cu mainile împlântate în șolduri.
        Cu respirația tăiată, fricoasa își pregătește răspunsul, ochii zburându-i prin încăpere în căutarea unei desfaceri. Când constată că nu e loc de așa ceva, întoarce capul spre factorul perturbator, care-i profanase colțul de liniște.
        - Îi dau timp, răspunde, vocea firavă abia formând o șoaptă.
        Intrusa ridică din sprâncene nemulțumită.
        - Îi dau timp fiindcă si eu am avut nevoie de timp, explică firava, luptând cu suspinele.
        Pentru o fracțiune de secundă chipul străinei este fulgerat de un strop de compasiune. Acesta însă se pierde în măsura în care a apărut, înlocuit fiind de fruntea încruntată, pornită să acționeze. O apucă pe ființa jalnică de braț și o smulge din vizuină.
        - Ieși afară, oaie lașă ce ești! Mi s-a umplut paharul cu smiorcăielile tale!
        Firava se zbate, strigând de spaimă și bocind în agonie. Vrând-nevrând intrusa o poartă de-a lungul camerei și o azvârle într-un câmp verde, scăldat în razele verii. Înaintea sa, la o distanță de un suflet, se găsește un individ creț, învârtindu-se, confuz de împrejurimi. O zărește, răscolită cum a lăsat-o trecutul, și punctele ciocolatii îi sclipesc în bătaia soarelui, însoțite de un surâs promițător. Ea, cuprinsă de groază, cere prezența intrusei debordând de încredere alături. Aceasta, în schimb, o îmbrâncește, rânjind știutoare.
        - Vezi-ți de viață! o apostrofează, trântind poarta spre ceea ce fost, părăsind-o pe fricoasă în câmpul fără-de-sfârșit și fără-de-scăpare. Ea, întâlnind drumul celuilalt călător, inspiră adânc mireasma curajului și, când o expiră, se iscă o ploaie abundentă, colorând înaltul cerului în nuanțele de albastru ale nopții.

                                                                                 Melissa.