"What do you say when the feelings don't fit into words?"
Rămâi încremenit, privind in gol, având pe fundalul gândurilor tale mișcările dezordonate și vesele ale celorlalți. Pentru prima privire guști un sentiment de fericire, de tinerețe, de infinitate. Trăiești prin bucuria lor, le inspiri energia. Însă, cu cât privești mai lung, cu atât se apropie mai mult o întrebare tulburătoare de tine: „Eu de ce nu sunt printre ei?”. Socotești situația ca fiind un puzzle, o întorci pe toate părțile, pierzând din suflu la fiecare numărătoare. Chipul voios ți se întunecă, concluzia te scutură bine de umeri și te mototolește pe dinăuntru. Încerci să forțezi gândul că va veni și vremea ta, dar minciuna e mult prea uzată să funcționeze cu aceeași intensitate. Brusc fericirea celorlalți îți pare o jignire la adresa ta. Felul în care stai pe margine studiind este nedrept. Te simți de parcă Dumnezeu a uitat să îți ofere și ție cadoul prieteniei. Îți cobori privirea în poală la mâinile tale împreunate și nesigure. Ei nu te pot vedea în felul ăsta, nu te pot vedea șters și decolorat. Trebuie să îți îngrijești puținul. Cu silă îți pictezi un zâmbet străin, tremurând din buză. Îți spui că poți trăi cu amintirile celorlalți. Îți spui că poți merge mai departe imaginându-ți că, pe o altă pânză, a unui alt pictor, te-ar strânge și pe tine de mână în dansul lor nebun.
Melissa.
