perfect

„Un foc puternic pe altul îl poate stinge

Și-o suferință pe alta o învinge.

Ești amețit? Se învârte întreaga lume

În jurul tău? Învârte-te anume

Spre altă parte. Orice suferință

Prin alta se coboară-n neființă.

Când simți curgând din ochi un vechi venin, 

Găsește altul și ochiul ți-e senin.”

        Priveam posomorâtă peste balustradă la marea de oameni care se agitau și se izbeau unul de celălalt, încercând să-și trăiască viața în mica lor fantezie a perfecțiunii. În mintea mea se strecura propria mea iluzie vinovată, o seară în care oceanele mă surprindeau. Prințul cu plete bălaie revenise după luni de absență, oferindu-mi un zâmbet ștrengar, o sărutare și o promisiune. Rușinată, îmi acoperisem fața cu palmele, tăgăduind împlinirea care mă cuprindea, zâmbetul care mi se întindea incontrolabil pană la urechi.
        S-a ivit o mult așteptată distragere. O buburuză și-a strâns aripile pe marginea balconului meu, cântărindu-mă vrednică în a-i găsi o soluție pentru problema care-i apăsa umerii. Micuța vietate mi-a cerut să-i dau dreptate, să-i confirm că mai are multe de schimbat. Fruntea mi s-a încrețit, m-a cuprins un sentiment amar la auzul cuvântului „schimbare”.
        - Nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, i-am răspuns revoltată.
        - Atunci cum te formezi să fii mai perfect?
        Am înțeles că exista o eroare în cuvintele mele, că am utilizat o exprimare mult prea săracă pentru ceea ce simțeam cu adevărat.
        - Te rog să mă ierți. Am formulat greșit. O faci pentru tine. Pentru că tu îți dorești să fii mai bun în anumite situații, nu pentru ca o anumită persoană să te accepte, nu pentru ca societatea să te privească cu alți ochi. Nu poți fi „mai perfect”. „Perfect” este un adjectiv care nu posedă grade de comparație, fiind de asemenea o formă absolută a prostiei. Ceea ce tu plasezi în categoria perfecțiunii poate avea o definiție diferită din perspectiva altei persoane. Perfecțiunea este un concept fals care, dacă îi permiți, îți mânâncă viața.

                                                                                 Melissa.

spectacol

"She is too fair, too wise, wisely too fair

To merit bliss by making me despair:

She hath forsworn to love, and in that vow

Do I live dead that live to tell it now."

        Cumva te-ai strecurat în visele mele și mi-ai furat scena. O singură reprezentație, ai promis. O singură oră în care să te ascult și să consider tot ceea ce ai de oferit, fără să mă gândesc la toate acele lucruri oribile care-ți sunt legate de coadă. Cumva am consimțit și m-am așezat în al doilea rând, prea înfricoșată să ma aflu în primul și prea curioasă să mă stabilesc mai în spate. Întreaga lume părea că s-a evaporat, lăsându-ți lumina reflectoarelor și grandoarea spectacolului, un spectacol numai pentru mine. Culorile dansau jucăuș pe chipul tău, conturând sclipirea oceanelor nemuritoare, otrăvind ființa mea cu promisiuni nefaste, deghizate în piese de puzzle rătăcite.
        Mi-ai dezvăluit un mit îndepărtat de realitate, neștiut de muritorii de rând, o poveste fantastică, prezentată de nenumărate ori de profesoara mea de literatură, o femeie spectaculoasă, formatoare de caractere.
        La începuturile universului trăiau pe pământ ființe androgine, de formă sferică, compuse dintr-un bărbat și o femeie lipiți spate în spate. Zeii, temându-se de puterea nemărginită a androginilor și minunile care le puteau înfăptui, au hotărât să-i despartă. Jumătățile, astfel separate, piereau rând pe rând de nefericire și de dor. Pentru a nu-și pierde supușii, zeii l-au conceput pe Eros, zeul iubirii, oferindu-le oamenilor un motiv pentru a exista. De atunci, cele două jumătăți se caută una pe cealaltă, iar dacă se regăsesc formează ființa perfectă de odinioară.
        - Mitul Androginului, mi-ai șoptit. Povestea noastră.

                                                                                 Melissa.

promisiunile crăiesii

          "And then I felt sad 
           because I realized that once people are broken in certain ways, 
           they can’t ever be fixed."

        - Îmi amintesc că într-una din zile îmi dorisem să navighez marea cu atâta ardoare încât m-am oferit pradă valurilor sale, încrezătoare că mă vor ocroti. Întreaga viață mi s-a derulat prin fața ochilor și simțeam cum alunec spre neființă. În acel moment Moartea nu mi se înfățișa asemenea unui secerător înveșmântat în negru și înzestrat cu o coasă. Măria Sa avea grația unei lebede și venirea unei crăiesi. Îmi șoptea povești cu prinți și prințese care și-au găsit tronul pe care să șeadă, povești cu oameni obosiți care își întâlneau odihna, povești cu suflete pierdute care s-au împlinit în regatul ei. Îi făgăduisem că am să mă prezint îndată, că am să pășesc în lumina orbitoare ce se isca înaintea mea. M-a luat blând de mână, grâindu-mi că mă însoțește și promitând solemn că n-am să mai simt fiorii singurătății în veci. Mă încerca un somn amarnic. Aproape am închis ochii, aproape i-am închis. Aproape.

        - Ce s-a întâmplat pe urmă? 

        Chipul inexpresiv al străinei se distinse într-un zâmbet la auzul întrebării copilei, floarea incocenței în întreaga sa splendoare. 

        - Pe urmă am zărit cerul. Bolta cerească îmbrăcase o haină trandafirie și pregătea plecarea celei mai însemnate stele din univers. Oameni se agitau de jur împrejurul meu debordând de îngrijorare, întrebând diverse, scuturându-mă de atingerea Măreții Crăiese. Am vărsat pe nisipul fin și arzător promisiunile acesteia, iar lumea și-a recăpătat vocea. Auzeam din nou freamătul neîncetat al mării. Auzeam din nou glasul vieții, iar lacrimi se strecurau afară, revărsându-se peste obrajii mei palizi și lucind în lumina tot mai scăzândă a apusului. 

                                                                                 Melissa.

n-am să fiu acolo unde n-ai fost tu

        Stelele mi-au șoptit o poveste. Tu, ființă pământeană și muritoare, ți-ai adoptat o alură maiestuasă, mirifică, de neatins. Iubirea ta zbura pretutindeni, în sticluțe mici, înnebunitoare. Te simțeai puternic, deasupra tuturor, înconjurat de admirație și parfumuri dulci. Absorbeai fiecare privire, fiecare gând tandru, fiecare fir de posibilitate. Zâmbeai de o strălucire dumnezeiască.
        Însă cu timpul, folosindu-ți bobocii de floare pentru a atrage frumuseți pe care nu le doreai cu adevărat, ai uitat să îți împodobești și partea aceea a sufletului care respira numai pentru tine. Construind pânze de o siguranță falsă pretutindeni, ai rămas fără îndeajuns material pentru a ridica culcușul unde te adăpostești în momentele de singurătate, la sfârșitul zilelor încărcate și obositoare. Micuța sămânță a siguranței de care aveai nevoie a fost alungată, a găsit alt pâmânt unde să crească. Astfel, după îndelungata ședere pe tron, învăluit de afecțiune, ai rămas singuratic, nemângâiat și putrezit pe dinăuntru.
        Odată ce soarele tău va apune, dragul meu, îmi vei simți lipsa.

                                                                                 Melissa.