ultima bucată de vară

"That's all we are - just stories. 

We only exist by how people remember us, 

by the stories we make of our lives. 

Without the stories, we'd just fade away."

        August m-a îmbrățisat călduros înainte de plecare, lăsând in sufletul meu o fereastră spre plaja cu gâdilături de nisip și nostalgie.
        Ultima zi de vară a avut propriul ei parfum. Un strop din dorul de fata zâmbăreață și infinită nerăbdare vie pentru mâine. Cumva cele două extreme s-au contopit într-un întreg perfect. În momentul acela, stând întinsă pe burtă, cu soarele arzându-mi spatele, un mic rânjet s-a fofilat pe chipul meu. Glumele puteau fi clasice, extraordinare, sau chiar neverosimile. Nimic nu avea puterea să-mi tulbure sentimentul de glorie care mă stăpânise. Reușisem să adun o mână de oameni formidabili într-o zi mai mult sau mai puțin specială, într-un loc proaspăt pentru mine, scriind istorie in propriile mele amintiri. Am făcut o tradiție din triunghiuri isoscele și un X continuu înfometat. Am scrijelit râsete în pânzele negre de supărare, le-am ironizat și desființat, înlocuindu-le cu minciuni vesele și planuri promițătoare. Nimic nu poate scutura clipele petrecute de clinchetele sublime ale inimilor în armonie. Îmi amintesc cu drag de mine și de apa limpede.

                                                                                 Melissa.

izolată

"We assume others show love the same way we do -

and if they don't, we worry it's not there."

        Multe zile se adună de când m-am izolat între acești patru pereți, în speranța că atunci când voi reveni în lume voi fi o altă persoană, o persoană mai apropiată de Melissa care vreau să fiu. Oamenii au tot felul de reacții interesante asupra retragerii mele din îmbulzeală. Unii o iau ca pe o ofensă la adresa lor. Alții mă întreabă de sănătatea mea mintală. Însă cei care contează cu adevărat nu-mi pun întrebări, ci se adaptează la noua mea situație. Am rămas plăcut surprinsă la atitudinea celor din urmă. Pentru că, deși sunt întodeauna nesigură de loialitatea lor, sunt singurii care mi-au acceptat moftul.
        Am avut parte de o discuție aparte seara trecută. Părerea mea a fost eliberată parțial. S-a lăsat cu câteva daune colaterale, suflete zgâriate și mândrii rănite. Însă, vezi tu, eu mă simt mai bine. Și da, sunt egoistă. Și nesimțită. Poate și netrebnică. Spune-mi cum vrei. Mai am și eu dreptul la victorii.

                                                                                 Melissa.

mad

"'Cheshire Puss,' she began, rather timidly, as she did not at all know whether it would like the name: however, it only grinned a little wider. 'Come, it's pleased so far,' thought Alice, and she went on. 'Would you tell me, please, which way I ought to go from here?'
    'That depends a good deal on where you want to get to,' said that Cat.
    'I don't much care where -' said Alice.
    'Then it doesn't matter which way you go,' said the Cat.
    '- so long as I get somewhere,' Alice added as an explanation.
    'Oh, you're sure to do that,' said the Cat, 'if you only walk long enough.'
    Alice felt that this could not be denied, so she tried another question. 'What sort of people live about here?'
    'In that direction,' the Cat said, waving it's right paw round, 'lives a Hatter: and in that direction,' waving the other paw, 'lives a March Hare. Visit either you like: they're both mad.'
    'But I don't want to go among mad people,' Alice remarked.
    'Oh, you can't help that,' said the Cat: 'we're all mad here. I'm mad. You're mad.'
    'How do you know I'm mad?' said Alice.
    'You must be,' said the Cat, 'or you wouldn't have come here.'
    Alice did not think that proved it at all; however, she went on: 'And how do you know that you're mad?'
    'To begin with,' said the Cat, 'a dog's not mad. You grant that?'
    'I suppose so,' said Alice.
    'Well, then,' the Cat went on, ' you see, a dog growls when it's angry, and wags its tail when it's pleased. Now I growl when I'm pleased, and wag my tail when I'm angry. Therefore I'm mad.'"

                                                                                 Melissa.

slăbiciunea

       „- Elementul-cheie e slăbiciunea, a spus Șobolanul. Toate pornesc de la ea. Nu știu dacă înțelegi ce spun.
        - Toți oamenii sunt slabi.
        - Asta ca regulă generală, a spus Șobolanul, apoi a pocnit din degete de câteva ori. Dar n-ajungi nicăieri dacă te iei după regulile generale. Eu acum iți vorbesc despre ceva foarte particular.
        Am tăcut.
        - Slăbiciunea ne roade pe dinăuntru, ca o cangrenă. Am început să simt asta încă din adolescență. Înțelegi ce înseamnă să te roadă ceva pe dinăuntru și cum e s-o simți pe pielea ta?
        Am tăcut, înfășurat în pătură.
        - Tu n-ai cum să înțelegi, a continuat Șobolanul. La tine nu există aspectul ăsta. În fine, așa e slăbiciunea umană, ca o boală ereditară. Chiar dacă ești conștient de ea, nu-ți stă în putere să te vindeci. Și nici nu dispare cât ai bate din palme, ci se înrăutățește pe măsură ce trece timpul.
        - Slăbiciune față de ce?
        - Față de orice. Slăbiciune morală, slăbiciune a conștiinței, apoi slăbiciunea existenței în sine.
        Am râs. De data asta a fost un râs spontan.
        - Dacă lucrurile stau cum spui tu înseamnă că toți oamenii sunt slabi.
        - Ți-am spus să nu mai generalizezi. Bineînțeles că toți oamenii sunt slabi, într-un fel sau altul. Dar slăbiciunea adevărată e la fel de rară ca și puterea adevărată. Tu nu știi ce este slăbiciunea care te trage neîncetat înspre beznă. Nu știi că așa ceva chiar există în lumea reală. Nu toate se pot rezolva prin generalizări.
        Am continuat să tac.”

                                                                                 Melissa.

dorințe de altădată

        „Legenda Fântânii
         Se povestește despre această fântână că a fost săpată de trei prizonieri turci, cărora Ioan de Hunedoara le-a promis că îi va elibera la finalizarea lucrării. Animați de speranța eliberării prizonierii sapă în stâncă timp de 15 ani până la 28 de metri adâncime si reușeșc să găsească prețioasa apă. Între timp, Ioan de Hunedoara murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte cuvântul dat de soțul ei și ordonă uciderea celor trei prizonieri. Ca ultimă dorință cei trei turci au cerut permisiunea de a scrie pe cheile fântânii o inscripție ce spune: „Apă ai, inimă n ai”, ca un reproș pentru promisiunea făcută și nerespectată. Traducerea inscripției făcută de Mihail Gubloglu ne spune că „cel ce a săpat este Hasan, prizonier la ghiauri in cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conținute de inscripție o datează la mijlocul secolului al XV-lea. Poziția actuală a acestei inscipții este pe unul din contraforții capelei.”

        Săptămâna aceasta, după trei zile petrecute în Turda, am avut ocazia să vizitez Castelul Corvinilor din Hunedoara împreună cu parinții mei. Monumentul istoric, o frumusețe pe care vă recomand să o cunoașteti și voi cândva, își păstrează atmosfera de altădată în ciuda restaurărilor și modernizărilor aduse. Îmi permit să spun că, dacă făceam abstracție de zarva creată de mulțimea de turiști, mă puteam imagina cutreierând prin încăperile largi ale castelului, îmbrăcată într-o rochie de epocă lungă până în pământ, în căutarea oceanelor mele.
        Fântâna ascunsă între zidurile castelului a fost obiectivul care mi-a captat cel mai mult atenția și curiozitatea. Legenda acesteia m-a impresionat profund prin nedreptatea adusă prizonierilor turci de către soția lui Ioan de Hunedoara, Elisabeta Szilagyi. Întâmplarea îmi aduce aminte de proverbul din fabula lui Jean de la Fontaine: „La raison du plus fort et toujour la meilleure.”
        Poposind în jurul fântânii mai mult decât în oricare altă încăpere s-a nimerit să prind un grup de turiști români însoțiți de un ghid. Acesta a împărtășit curioșilor legenda construirii puțului, pe care o găsisem deja pe panoul de alături, și de asemenea legenda conform căreia îndeplineste dorințe. Împărțind fiecăruia câte o monedă, ghidul a explicat cum stă treaba cu poftele. Mâna trebuie să fie întinsă deasupra gurii fântânii când dai drumul monezii în apă și se spune că dacă pleoscăitul produs de monedă este zgomotos dorința se va împlini iute.

                                                                                 Melissa.