mă tem

         „Sătul sunt și de lacrimi, și de râs,

          De cei ce râd, de cei ce plâng,

          De ce-o mai fi să fie în viața cealaltă,

          De cei ce seamănă ca să culeagă;

          Sătul sunt si de ore, și de zile,

          Și de bobocii înfloriți în flori sterile,

          Și de dorinți, de visuri, de putere,

          De orișice; ființa doar odihnă îmi mai cere.”

        Suntem aproape, mâinile noastre se ciocnesc în atingeri, ochii explorează orizonturile trupurilor înveșmântate de sărbătoare. Te apuc de talie și imi strivesc buzele peste ale tale. Mă înnebunești cu gustul tău de paradis și, deși te-am surprins, tu continui ce am început. Respiri greu, mă strângi de mână și îmi lași un spațiu de trei degete să-mi revin. Un zâmbet mi se așterne pe chip și, chicotind de nebunie, fac o reverență nostimă. În colțul gurii îți răsare un rânjet și prelungești copilăria mea impulsivă.
        - Îmi acordați acest dans? întrebi, întinzând mâna pentru permisiunea mea, o ființă caraghioasă și împiedicată.
        Îmi asez palma cu încredere în a ta, simțind fluturii agitându-și aripile in stomacul meu. Mă tem că am să mă prăpădesc la primul pas, însă continui să zbor cu fiecare piruetă. Mă tem că n-am să fiu cea pe care o cauți, cea pe care o dorești, cea care îți luminează diminețile. Mă tem că mă voi sufoca pentru fiecare cuvânt rostit, pentru fiecare sărutare dăruită, pentru fiecare privire caldă. Mă tem că râsetele mele se vor preface în lacrimi și amintiri chinuitoare. Mă tem că tot ceea ce văd strălucind astăzi, îmi va întuneca vederea mâine. Mă tem că atunci când vei termina cu mine mă voi fi risipit. Însă, precum orice altă naivă, mă avânt în brațele tale surâzând și îți sărut nefericirile.

                                                                                 Melissa.

frânturi din tine

          „Suntem chinuți nu doar de durere, 

                 ci și de ideea de durere.”

        Știu că ești acolo și știu că te ascunzi. Prezența ta s-a făcut simțită dinainte să pun piciorul în prag. Miresme de primăvară și amintiri împletite cu dulceață te înconjoară, te colorează și te consumă. Ochii tăi strălucind a ploaie îmi spun povești tăinuite celorlalți. Cercuri mov de oboseală îți întunecă fericirea. Aripile tale, altădată pline de viață, zac prăpădite într-un sac oarecare, uitat pe o stradă oarecare. Înalță capul, iubirea mea, apusul nu a venit încă.

        *

        Reprezentația s-a sfârșit, iar actorii s-au luat de mână pentru reverența de final. Aplaud entuziasmată, zâmbesc până la urechi. Aplaud indiferentă, consider punctele slabe ale piesei. Aplaud ostenită, mă gândesc la zile lipsite de razele soarelui. Aplaud privată de orice speranță, cu lacrimi în ochi și râuri în obrajii palizi. Aplaud, deși ceilalți se împing spre ieșire, deși cortina a fost lăsată, deși nimeni nu aplaudă cu mine. Aplaud, fiindcă în finele viselor mele spectacolul nu s-a terminat niciodată atât de tragic, fiindcă deși finalurile fericite se acordă tuturor eu l-am negat pe al meu. Aplaud, cu chipul tău în minte, zâmbetul stângaci și drăgăstos, vocea caldă și vorbele amare.

        **

        Vântul îmi mângăie pielea, îmbrățisându-mă cu un tremur. Îmi strâng brațele în jurul taliei, protejându-mă de atingerile sale reci. Vreau să știu de tine, vreau să știu de sărutările tale dulci. Mă strecor șireată în încăpere, urmărindu-te timid cu coada ochiului. Mă îmbujorez de rușine când privirile ni se întălnesc. Nu mi-am pregătit următorii pași, nu mi-am pregătit cuvintele pe care le voi rosti. Nu mi-am pregătit nici inima, care o ia la galop și mă poartă agitată în stânga și în dreapta, căutând un loc retras, unde să se poată liniști. Mă rătăcesc în labirintul tău, iar frica îmi alunecă pe buzele tale. Mă înspăimânt și alerg și mi-e teamă și nu mă mai opresc până când nu te las în urmă, până când tot ceea ce cunosc devine tot ceea ce am uitat.

                                                                                 Melissa.