mă tem

         „Sătul sunt și de lacrimi, și de râs,

          De cei ce râd, de cei ce plâng,

          De ce-o mai fi să fie în viața cealaltă,

          De cei ce seamănă ca să culeagă;

          Sătul sunt si de ore, și de zile,

          Și de bobocii înfloriți în flori sterile,

          Și de dorinți, de visuri, de putere,

          De orișice; ființa doar odihnă îmi mai cere.”

        Suntem aproape, mâinile noastre se ciocnesc în atingeri, ochii explorează orizonturile trupurilor înveșmântate de sărbătoare. Te apuc de talie și imi strivesc buzele peste ale tale. Mă înnebunești cu gustul tău de paradis și, deși te-am surprins, tu continui ce am început. Respiri greu, mă strângi de mână și îmi lași un spațiu de trei degete să-mi revin. Un zâmbet mi se așterne pe chip și, chicotind de nebunie, fac o reverență nostimă. În colțul gurii îți răsare un rânjet și prelungești copilăria mea impulsivă.
        - Îmi acordați acest dans? întrebi, întinzând mâna pentru permisiunea mea, o ființă caraghioasă și împiedicată.
        Îmi asez palma cu încredere în a ta, simțind fluturii agitându-și aripile in stomacul meu. Mă tem că am să mă prăpădesc la primul pas, însă continui să zbor cu fiecare piruetă. Mă tem că n-am să fiu cea pe care o cauți, cea pe care o dorești, cea care îți luminează diminețile. Mă tem că mă voi sufoca pentru fiecare cuvânt rostit, pentru fiecare sărutare dăruită, pentru fiecare privire caldă. Mă tem că râsetele mele se vor preface în lacrimi și amintiri chinuitoare. Mă tem că tot ceea ce văd strălucind astăzi, îmi va întuneca vederea mâine. Mă tem că atunci când vei termina cu mine mă voi fi risipit. Însă, precum orice altă naivă, mă avânt în brațele tale surâzând și îți sărut nefericirile.

                                                                                 Melissa.