Friday, December 27, 2013

Rezumatul anului

        Ne mai despart câteva zile de încheierea acestui an, un an care tinde să fie mai ciudat ca precedenții din toate punctele de vedere. Am pus la cale un rezumat cu toate lucrurile minunate și mai puțin minunate care s-au petrecut în 2013 în viața mea. Poate astfel izbutesc să îmi sortez neclaritățile pe care le port în mine.

        Mi s-a spus că 13 este un semn al ghinionului. Uneori s-a potrivit, însă altădată mi s-a demostrat contrariul. Nu vreau să spun că 13 este doar un număr pe hârtie pentru că îmi place să fiu superstițioasă, dar nici nu aș merge până la capătul pământului să îi înspir pe ceilalți să aibă aceleași credințe cu mine deoarece m-aș putea înșela. Anul acesta a fost relativ frumos, prin abstracție de unele întâmplări, care nu știu dacă merită menționate. Să vedem ce am făcut în decursul acestor 365 de zile:

  • Am trecut de gimnaziu și am luat examenele de sfârșit de a opta cu brio. Mă așteptam să fie puțin complicate, luînd în calcul tam-tam-ul facut de profa de română, proful de mate și profa de engleză. Tot anul am rezolvat variante de dificultate ridicată, iar examenele s-au prezentat modeste. Regret într-o oarecere măsură numeroasele zile petrecute în casă pentru a rezolva subiecte.  
  • M-am desprins de așa-zisa mea prietenă cea mai bună, cea pe care o cunoșteam de la grădiniță. Cu toate că uneori îi duc dorul, sunt foarte încântată că am făcut acest pas. 
  • Mi-am petrecut o vară minunată alături de un grup de persoane. Mi-a plăcut să am impresia că îi pot spune din nou cuiva tot ceea ce simt pentru o perioadă.
  • I-am luat numărul de telefon lui Axi și mi-am făcut curaj să vorbesc cu el. Ne-am întâlnit neprogramat de câteva ori, lucru care mi-a plăcut la nebunie. 
  • Mi-am luat inima în dinți și am renunțat la baschetul de performanță. Nu mă făcea fericită. Acum fac atletism de plăcere și sunt foarte încântată de decizia mea. 
  • Am intrat la liceul dorit și am cunoscut câteva persoane minunate de care sper să continui să mă apropiu. 
  • Mi-am redescoperit pasiunea pentru citit, după imensa pauză din Aprilie, și citesc numai ce îmi face plăcere.
  • Am scăpat de tipul care nu mi-a dat pace toată vara.
  • Am adoptat o pisicuță.
  • Am revenit la scrisul unui jurnal.
  • Am descoperit muzica lui Kelly Clarkson. 
  • M-am reîmprietenit cu Paula și am început să ieșim din nou împreună și să ne dăm mesaje. 
  • Am încercat în sfârșit tunsoarea cu care vechea mea prietenă cea mai bună nu era de acord, doar pentru că ea și-a aplicat-o prima, și îmi apreciez noul look.
  • Mi-am ciopârțit toți blugii drepți, pentru a obține blugi scurți de vară, și am aruncat toate tricourile vechi și uzate în favoarea celor noi.
  • Am descoperit că Cipirică este de fapt Cipirica.
  • Mi-am împodobit pentru prima dată camera de Crăciun.
  • Am iertat-o pe Nina pentru greșeala de acum două veri. 
  • Mi-am făcut o promisiune mie îmsămi și am încălcat-o.
  • Mi-am reluat vizionarea serialelor preferate. 
  • Am descoperit noi bloguri minunate.
  • Am lăsat trecutul în urmă și m-am bizuit pe viitor.
  • Mi-am acordat mai mută încredere mie însămi.
  • Am înțeles că toate vin la timpul lor. 
  • Noul meu motto: Dacă lor nu le pasă, nici mie. 



                                                                     Melissa.

Saturday, December 21, 2013

1.

        Nu încetezi niciodată să duci lipsa cuiva - doar înveți să trăiești pe marginea prăpastiei pe care o reprezintă absența lor, iar aceasta se tot lărgerște odată cu trecerea timpului.


                                                                                 Melissa.

Sunday, December 15, 2013

Dacă ai căzut, trebuie să te ridici

        - Unde vrei să pleci? De ce vrei să te îndepărtezi de toată lumea?
        - Pentru că oamenii rănesc, câteodată fără să realizeze. Aleg ce e mai bine pentru ei decât pentru restul, fiincă scopul lor e mai important decât sentimentele celorlalți. Oamenii nu sunt persoane bune cum îți imaginezi tu! Ei te folosesc până când primesc ceea ce își doresc și apoi te aruncă asemenea unei cârpe. Ei uită toate dățile când tu le-ai fost unicul sprijin și le-ai oferit unicul sfat. Ei sunt niște monștrii ascunși în spatele unor măști. Nu există prieteni, singurul prieten pe care îl ai ești chiar tu, tu însuți, conștiința ta.
        - Și eu te-am rănit?
        - Mă întrebi?! Din vina ta a început totul! Din cauza ta m-am pierdut! M-am așezat între două scaune deoarece tu mi-ai oferit iluzii. Unul făcea parte din lumea mea și unul din lumea ta. Încercam cu disperare să mă așez mai mult pe al tău, ca să ajung la tine, dar tu m-ai împins și eu am căzut. Acum nu mă mai pot așeza pe niciun scaun, amândouă au fost ocupate. Trebuie să îmi caut altul, și aici nu pot găsi.
        - Îmi pare rău.
        - Nu, să nu îți pară. Datorită ție am văzut latura adevărată a oamenilor, pentru că tu ți-ai dat arama pe față. Dacă nu o făceai eu încă credeam că oamenii sunt ființe minunate care mai greșesc din când în când. Acum am aflat că fiecare greșeală este intenționată și îți mulțumesc pentru asta, ai fost un profesor bun.
        - Ai dreptate, dar și greșești. Nu toți oamenii sunt la fel, nu îi pune pe toți în aceeași oală. Există și persoane minunate, ale căror intenții nu sunt să îți facă rău. Acele persoane își caută și ele un prieten și uneori mai comit greșeli. Eu nu mi-am dat seama că te rănesc, îmi pare rău. N-am observat că te-am dat la o parte. M-am lăsat condus de o fantezie. Înțeleg că am greșit și îmi pare rău.
        - Dacă vrei să îți recuperezi greșeala nu bate câmpii și demonstrează! Acum dă-te din calea mea!
        El se postă în fața mea, împiedicându-mă să plec.
        - Ce mai vrei? Nu ți-a ajuns?!
        - Ai dreptate, am să-mi recuperez greșeala, tocmai de aceea mă voi asigura că te vei întoarce. Nu lupți, nu câștigi, bagă la cap! Acum vino cu mine și hai să-i dăm gata. Poate de data aceasta nu ai nimerit bine dar oricine merită o a doua șansă. Sari și lasă în căderea ta să îți crească aripi. Încă te mai poți înălța, mai bine mai târziu decât niciodată. Nu uita cine ești. Ești o stea, iar stele cad numai când își aleg ele sfârșitul.
        Știam că acționez din nou pe baza unor cuvinte fără valoare, însă l-am luat de mână și m-am întors. Nu sunt nevoită să trec singură prin asta, noi doi împărțim aceeași părere și asta ne va menține uniți. Poate că am sărit în prăpastie și am pierdut, dar dacă nu aș fi făcut-o nu aș fi știut niciodată ce putea fi, iar un eșec nu trebuie să mă doboare, indiferent de imensitatea sa. Greșeala înseamnă să fii om. Fuga nu e o rezolvare, e doar o amânare care provoacă mai mult rău. Singurul mod în care îți poți doborî frica este să o înfrunți pentru că e lucrul la care ea s-ar aștepta cel mai puțin.


        Bine, nu știu ce mi-a venit prin învălmășeala asta de cuvinte. La început îmi doream să îmi exprim sentimentele în legătură cu ultimele întâmplări, însă am sfârșit prin a crea din nou un scenariu tâmpit cu un happy-ending. Sunt o ciudata venită din spațiu care scrie tâmpenii.

                                                                                 Melissa.