Cartea mea tocmai a devenit interesantă în dimineața asta. Am găsit un fragmețel mult prea drăguț, după părerea mea. Dacă Christophe și Dru n-au să fie împreună în seria aceasta am să o blestem pe scriitoare și am să o bântui în lumea de dincolo. Părticica asta care am să v-o transcriu din „Trădări” de Lili St. Crow. Nu e romantică, cum probabil vă așteptați. E o părticică nebună, poate bolnavă ar fi un termen mai potrivit. Asta dovedește mintea creepy pe care o am.
„Inima îmi urcase din nou în gât.
Nici măcar nu l-am văzut când s-a mișcat. Într-o clipă era tocmai în partea cealaltă a debarcaderului. În clipa următoare, suprafața argintie a apei care acoperea barca scufundată se tulbură și Christophe apăru chiar în fața mea. Am sărit înapoi, lovind cu umerii ușa. Nasul lui era foarte aproape de al meu. Mâinile lui loviră surd lemnul ușii și încheieturile îmi atinseră umerii care și așa mă dureau. Mă învălui un miros de mere.
Dumnezeule! E așa de rapid! Și ochii lui ardeau. Șuvițele blonde îi luciră când o rază rătăcită de soare îi mângâie părul.
- Ce crezi că vrei să știi? Dacă vroiam să te trădez, milna, aș fi putut să o fac. Ușor chiar. Dacă aș fi vrut să te rănesc, aș fi făcut-o deja. Aș fi putut...
Se opri. Mă apucă de încheieturile mâinilor. Cuțitul se ridică și el îl fixă cu vârful pe pieptul lui, pe partea stângă.
- Uite. Aici e locul. Între coastele astea două. Bagă cuțitul și răsucește dacă poți. Nu ezita, Dru. Dacă tu chiar crezi că sunt un pericol pentru tine, împlântă cuțitul! Te ajut eu.
I se dezveliră dinții și mă strânse și mai tare. Împinse cuțitul și eu m-am surprins smulgându-l. Nu puteam să-i dau drumul. Îl ținea cu prea multă forță. Degetele mele julite mă dureau și se retraseră.
El încercă din nou trăgând. Vârful cuțitului îi atinse puloverul. Același pulover negru subțire cu anchior pe care-l purta mereu, fie că era cufundat până la brâu în zăpada din Dakota, fie că era gerul crunt de aici.
- Hai, dă-i bătaie!
Răsuflarea lui îmi atingea fața.
Am încercat să-mi desfac degetele. El nu mă lăsa. Stăteam așa, el trăgând înainte și eu înapoi, până când îmi dădu drumul la mână. Își sprijini palmele pe lemnul ușii pe care stăteam rezemată.
- Acum ești mulțumită?
Am deschis gura. Cuțitul căzu atârnând în mâna mea inertă. Nu-mi venea în minte nimic ce să zic. El așteptă. Sunetul apei care clipocea sub jumătate din podeaua debarcaderului, atingându-i pilonii putreziți, era ca o șoaptă rece, de mătase.”
Și acum să vă hrănesc nelămuririle: Christophe și Dru sunt jumătate vampir, jumătate oameni. Dru e căutată de o bandă minune de vampiri și Christophe o protejează, sau ceva de genul. Știam eu că o să-mi placă de tipul ăsta încă de când a intrat pe ușa lui Dru cu atitudinea autoritară. Christophe e un fel de bad-boy super arătos, simpatic și amuzant. Îmi place la nebunie când îi spune lui Dru „milna”, care înseamnă „iubita mea” în portugheză, sau „vrăbiuțo”. Cred că el e singurul motiv care m-a împins să citesc volumul doi din seria asta extra-boring. Ok, asta și lipsa cărții: „Cele treisprezece motive” pe care aștept să o citesc de săptămâni bune.
„Inima îmi urcase din nou în gât.
Nici măcar nu l-am văzut când s-a mișcat. Într-o clipă era tocmai în partea cealaltă a debarcaderului. În clipa următoare, suprafața argintie a apei care acoperea barca scufundată se tulbură și Christophe apăru chiar în fața mea. Am sărit înapoi, lovind cu umerii ușa. Nasul lui era foarte aproape de al meu. Mâinile lui loviră surd lemnul ușii și încheieturile îmi atinseră umerii care și așa mă dureau. Mă învălui un miros de mere.
Dumnezeule! E așa de rapid! Și ochii lui ardeau. Șuvițele blonde îi luciră când o rază rătăcită de soare îi mângâie părul.
- Ce crezi că vrei să știi? Dacă vroiam să te trădez, milna, aș fi putut să o fac. Ușor chiar. Dacă aș fi vrut să te rănesc, aș fi făcut-o deja. Aș fi putut...
Se opri. Mă apucă de încheieturile mâinilor. Cuțitul se ridică și el îl fixă cu vârful pe pieptul lui, pe partea stângă.
- Uite. Aici e locul. Între coastele astea două. Bagă cuțitul și răsucește dacă poți. Nu ezita, Dru. Dacă tu chiar crezi că sunt un pericol pentru tine, împlântă cuțitul! Te ajut eu.
I se dezveliră dinții și mă strânse și mai tare. Împinse cuțitul și eu m-am surprins smulgându-l. Nu puteam să-i dau drumul. Îl ținea cu prea multă forță. Degetele mele julite mă dureau și se retraseră.
El încercă din nou trăgând. Vârful cuțitului îi atinse puloverul. Același pulover negru subțire cu anchior pe care-l purta mereu, fie că era cufundat până la brâu în zăpada din Dakota, fie că era gerul crunt de aici.
- Hai, dă-i bătaie!
Răsuflarea lui îmi atingea fața.
Am încercat să-mi desfac degetele. El nu mă lăsa. Stăteam așa, el trăgând înainte și eu înapoi, până când îmi dădu drumul la mână. Își sprijini palmele pe lemnul ușii pe care stăteam rezemată.
- Acum ești mulțumită?
Am deschis gura. Cuțitul căzu atârnând în mâna mea inertă. Nu-mi venea în minte nimic ce să zic. El așteptă. Sunetul apei care clipocea sub jumătate din podeaua debarcaderului, atingându-i pilonii putreziți, era ca o șoaptă rece, de mătase.”
Și acum să vă hrănesc nelămuririle: Christophe și Dru sunt jumătate vampir, jumătate oameni. Dru e căutată de o bandă minune de vampiri și Christophe o protejează, sau ceva de genul. Știam eu că o să-mi placă de tipul ăsta încă de când a intrat pe ușa lui Dru cu atitudinea autoritară. Christophe e un fel de bad-boy super arătos, simpatic și amuzant. Îmi place la nebunie când îi spune lui Dru „milna”, care înseamnă „iubita mea” în portugheză, sau „vrăbiuțo”. Cred că el e singurul motiv care m-a împins să citesc volumul doi din seria asta extra-boring. Ok, asta și lipsa cărții: „Cele treisprezece motive” pe care aștept să o citesc de săptămâni bune.
Melissa.
