slăbiciunea

       „- Elementul-cheie e slăbiciunea, a spus Șobolanul. Toate pornesc de la ea. Nu știu dacă înțelegi ce spun.
        - Toți oamenii sunt slabi.
        - Asta ca regulă generală, a spus Șobolanul, apoi a pocnit din degete de câteva ori. Dar n-ajungi nicăieri dacă te iei după regulile generale. Eu acum iți vorbesc despre ceva foarte particular.
        Am tăcut.
        - Slăbiciunea ne roade pe dinăuntru, ca o cangrenă. Am început să simt asta încă din adolescență. Înțelegi ce înseamnă să te roadă ceva pe dinăuntru și cum e s-o simți pe pielea ta?
        Am tăcut, înfășurat în pătură.
        - Tu n-ai cum să înțelegi, a continuat Șobolanul. La tine nu există aspectul ăsta. În fine, așa e slăbiciunea umană, ca o boală ereditară. Chiar dacă ești conștient de ea, nu-ți stă în putere să te vindeci. Și nici nu dispare cât ai bate din palme, ci se înrăutățește pe măsură ce trece timpul.
        - Slăbiciune față de ce?
        - Față de orice. Slăbiciune morală, slăbiciune a conștiinței, apoi slăbiciunea existenței în sine.
        Am râs. De data asta a fost un râs spontan.
        - Dacă lucrurile stau cum spui tu înseamnă că toți oamenii sunt slabi.
        - Ți-am spus să nu mai generalizezi. Bineînțeles că toți oamenii sunt slabi, într-un fel sau altul. Dar slăbiciunea adevărată e la fel de rară ca și puterea adevărată. Tu nu știi ce este slăbiciunea care te trage neîncetat înspre beznă. Nu știi că așa ceva chiar există în lumea reală. Nu toate se pot rezolva prin generalizări.
        Am continuat să tac.”

                                                                                 Melissa.