Stelele mi-au șoptit o poveste. Tu, ființă pământeană și muritoare, ți-ai adoptat o alură maiestuasă, mirifică, de neatins. Iubirea ta zbura pretutindeni, în sticluțe mici, înnebunitoare. Te simțeai puternic, deasupra tuturor, înconjurat de admirație și parfumuri dulci. Absorbeai fiecare privire, fiecare gând tandru, fiecare fir de posibilitate. Zâmbeai de o strălucire dumnezeiască.
Însă cu timpul, folosindu-ți bobocii de floare pentru a atrage frumuseți pe care nu le doreai cu adevărat, ai uitat să îți împodobești și partea aceea a sufletului care respira numai pentru tine. Construind pânze de o siguranță falsă pretutindeni, ai rămas fără îndeajuns material pentru a ridica culcușul unde te adăpostești în momentele de singurătate, la sfârșitul zilelor încărcate și obositoare. Micuța sămânță a siguranței de care aveai nevoie a fost alungată, a găsit alt pâmânt unde să crească. Astfel, după îndelungata ședere pe tron, învăluit de afecțiune, ai rămas singuratic, nemângâiat și putrezit pe dinăuntru.
Odată ce soarele tău va apune, dragul meu, îmi vei simți lipsa.
Melissa.
Și poate atunci va răsări soarele pentru tine.
ReplyDelete