2-24-prezent

„...în orice caz, există un singur tunel, întunecos și singuratic: al meu.”

        Drumul meu merge într-un continuu zbor-cădere. Două zile în urmă: plină de fericire, privind o iluzie atât de roz încât mă usturau ochii la vederea sa. Și, doamne, cât zâmbeam, parcă eram făcută numai din zâmbete. Adică bătălia pe care o port dintodeauna se mai aranjează? Chiar vin toate în același punct să mă întâlnească? 24 de ore fascinante, în care n-am reușit să adorm, zvârcolindu-mă între saltele entuziasmată, păstrând, totuși, din obișnuință, o mică sclipire de nesiguranță în adâncuri, dar care trecea neobservată din pricina bucuriei explozive care mă stăpânea. Îmi aminteam că lucrurile se disipă la fel de brusc cum își fac apariția, însă mă alinam că, deși n-a urmărit o procesualitate sănătoasă, n-a apărut de nicăieri. Prezent: recalculez, pentru a mia oară, rădăcinile ecuației viitorului. Cumva ele se ascund de fiecare dată după un caz de nedeterminare, dar eu știu mai bine. Știu că există un răspuns acolo pe undeva, că dacă folosesc formulele potrivite am să-i dau de cap. Formulez o altă rezolvare: un transfer, un an de meditație la eșecuri, câteva luni consumate degeaba, cine știe ce-mi înfundă gândul.
        Am petrecut o oră scurgând lacrimi pe tema aceasta. Ce am avut eu mai bun n-a fost de ajuns. Mă îndoiesc că pot să dau mai mult, căci simt că a rămas prea puțin din mine. M-am schimbat într-o ființă lacunară, aflată în imposibilitatea să se lege unui fir de viață. Apoi, am gândit mai profund. Am gândit că poate ar trebui să-mi pese mai puțin. Parcă atunci când îmi pasă mai puțin, lucrurile merg mai bine. Nu mă supramotivez și nu uzez energia de rezervă. Prin urmare, continui să mă plimb spre acel nicăieri, care-mi poartă numele, imaginând probabilități să-mi găsesc o mulțumire de sine printre pași. Mă învărt acolo, mă învârt și pe dincolo, strâng poalele rochiei și mai fac o piruetă. Așa-i la modă. Trebuie să dau odată de locul ăla, locul cel minunat de unde nu mai vrei să pleci.

                                                                                 Melissa.