ia-mă

„amorul nostru nemuritor s-a dus dracului...”

și când mă fâțâi în cearșafuri târziu

gândurile tale mă sugrumă.

de n-ai mai ține de mâneca mea

lumea-ntreagă-aș contura

încâlcind suflete-n alte pânze

și lăsând trecutul cel de frunze

pe-un asfalt pustiu, un colț de stradă

unde copilăria se așează.

joacă șah cu-al meu viitor

lăsând pe-a mea spinare un fior

să-mi văd zilele cârpite

cu-n pumn de petale fericite.

și dacă trăiam până adineauri,

să mă prinzi de mână,

nu m-aș fi rătăcit în cer

râvnind luceferi de peste hotare,

căci naivă m-am născut,

cine-oi fi eu să le dau ascultare?

ia-mă să mă porți,

să mă consumi, să mă scurgi de tine.

dacă o secundă eu mai stau

mă omor, știi bine.

                                                                                 Melissa.