Zâmbește și parcă cerul e din nou senin. Un cuvânt și norii se risipesc. Vorbește încet, privind în ochii mei, obligându-mă să mă uit în altă parte. Nu-i pot întâlni privirea, știu că am să uit tot ce aveam de spus. Îmi soptește că nu poți comunica cu o persoană dacă îți pironești ochii pe altceva.
Iau o gură mare de aer și privesc înainte, îl surprind rânjind. Ridic din sprâncene și adopt o atitudine indiferentă în ciuda mirosului specific de măr. Aș putea sta așa o veșnicie, oricum nu-mi amintesc discursul pe care voiam să îl țin. Totuși fac un pas lateral să-l ocolesc, îmi taie calea. Dacă nu intenționam să întâziu ar fi trebuit să fi intrat deja. Mă surpind că nu-mi pasă și îmi pun mâinile în șolduri așteptând să aud ce are de zis. Îmi înclin puțin capul drept răspuns la tăcerea sa:
- Dă-te la o parte, spun. N-a sunat ca un ordin, cum îmi închipuiam, ci mai degrabă a implorare. Nu s-a clintit, continuă să rânjească. Clocotesc de furie și din impuls îmi agit mâna aproape de capul lui. Mă oprește, ca și cum ar prinde un avion de hârtie din zbor. Nu pare deloc deranjat de tentativa mea de a-l lovi.
- Ți-a mai spus cineva că ești drăguță când ești nervoasă?
Filme. Îmi smucesc încheietura din strânsoarea lui. Mă împing cu coatele să-mi fac loc să trec. Nu mă lasă. Râde, de parcă as fi o jucărie. Îi place să mă enerveze. Cedez, lacrimile îmi siroiesc pe obraji. Îmi simt sufletul greu, vreau să plâng până mi se usucă ochii. El mă îmbrățisează, eu îl las. Îmi îngrop fața în scobitura gâtului său și suspin. Mă simt ca o fraieră.
- Ești mult prea stresată, spune, și eu știu că are dreptate.
Melissa.
Iau o gură mare de aer și privesc înainte, îl surprind rânjind. Ridic din sprâncene și adopt o atitudine indiferentă în ciuda mirosului specific de măr. Aș putea sta așa o veșnicie, oricum nu-mi amintesc discursul pe care voiam să îl țin. Totuși fac un pas lateral să-l ocolesc, îmi taie calea. Dacă nu intenționam să întâziu ar fi trebuit să fi intrat deja. Mă surpind că nu-mi pasă și îmi pun mâinile în șolduri așteptând să aud ce are de zis. Îmi înclin puțin capul drept răspuns la tăcerea sa:
- Dă-te la o parte, spun. N-a sunat ca un ordin, cum îmi închipuiam, ci mai degrabă a implorare. Nu s-a clintit, continuă să rânjească. Clocotesc de furie și din impuls îmi agit mâna aproape de capul lui. Mă oprește, ca și cum ar prinde un avion de hârtie din zbor. Nu pare deloc deranjat de tentativa mea de a-l lovi.
- Ți-a mai spus cineva că ești drăguță când ești nervoasă?
Filme. Îmi smucesc încheietura din strânsoarea lui. Mă împing cu coatele să-mi fac loc să trec. Nu mă lasă. Râde, de parcă as fi o jucărie. Îi place să mă enerveze. Cedez, lacrimile îmi siroiesc pe obraji. Îmi simt sufletul greu, vreau să plâng până mi se usucă ochii. El mă îmbrățisează, eu îl las. Îmi îngrop fața în scobitura gâtului său și suspin. Mă simt ca o fraieră.
- Ești mult prea stresată, spune, și eu știu că are dreptate.
Melissa.
Asta da scena de filme ! E dragut , dar data viitoare fa tot posibilul sa nu plangi in fata lui , sau in fata altcuiva , mai ales da , are dreptate , nu te mai stresa atat.
ReplyDeleteScuza-ma ca nu am mai trecut pe aici , timpul e .... putin . Dar ma voi revansa, promit . Abia astept sa vad ce-ai mai scris .
Take care !
Mersi mult, dar e fictiune. Una din intamplarile din capul meu. Cateodata le mai si visez. Nu cred ca as fi in stare sa plang in fata lui.
DeleteSi tu sa ai grija de tine! :*