I always liked the idea of those unknown people lost in the world. They make me feel like I'm not alone. They are my friends, 'cause they understand and they don't judge. They are infinite.
- Ia-mă de mână și fugi cu mine. Scapă de griji și trăiește-ți viața. Nu te gândi la nimic. Lasă golul să te cuprindă și apoi umple-l cu fericire.
- Nu.
- De ce? Îți place prăpastia asta? Ți-am oferit o scăpare.
Îngerul rânji, dezvelindu-și colți.
- Mi-ai oferit-o ca să ai ocazia să mă răvășești mai tare decât sunt, ca după aceea să mă arunci înapoi. Dacă vreodată voi scrie pe o foaie nouă v-a fi numai decizia mea. Ți-ai vopsit aripile albe pe degeaba. Eu nu cred în ajutor. Păcatele curg din tine mai evident decât găvanele goale și negre pe care le ai. Fă-ți un bine și închide fermoarul sufletului tău infestat, dai pe afară smoala din locul unde cândva ți-a fost inima.
Îngerul și-a acoperit pieptul cu palmele. Curgea ceva de acolo, a văzut si el. Un lichid negru și gros i se prelingea pe mâini.
- Ai fost rănit.
Îngerul privi înainte. Ochii săi nu mai păreau la fel de întunecați. Aduceau mai mult a ochii negri a unui puști părăsit, pierdut.
- Ia loc lângă mine. Gândește-te dacă vrei să sari sau să mergi înapoi.
Zâmbi sincer și stângaci. Se aseză și oftă.
- Am făcut mult rău la rândul meu pentru că și alții mi-au făcut mie. Încetul cu încetul mi s-au înegrit aripile. Le-am vopsit, dar tot se vede nu-i așa?
Am încuviințat.
- Încă mai poți îndrepta greșeala. Adu cuiva un zâmbet pe buze.
- Tu de ce ești aici?
- Eu sunt gardianul. Eu încerc să le deschid ochii oamenilor înainte să se arunce cu totul în negura răului. Unii mă ascultă, alții ba. Acum totul depinde de tine. Vrei să te arunci?
Îngerul mă privi pentru o perioadă lungă. Încet înima lui s-a recompus și ochii săi au căpătat culoarea lor de drept, albastru verii. Zâmbi și mă îmbrățisă.
- Mulțumesc, mi-a spus.
- Ia-mă de mână și fugi cu mine. Scapă de griji și trăiește-ți viața. Nu te gândi la nimic. Lasă golul să te cuprindă și apoi umple-l cu fericire.
- Nu.
- De ce? Îți place prăpastia asta? Ți-am oferit o scăpare.
Îngerul rânji, dezvelindu-și colți.
- Mi-ai oferit-o ca să ai ocazia să mă răvășești mai tare decât sunt, ca după aceea să mă arunci înapoi. Dacă vreodată voi scrie pe o foaie nouă v-a fi numai decizia mea. Ți-ai vopsit aripile albe pe degeaba. Eu nu cred în ajutor. Păcatele curg din tine mai evident decât găvanele goale și negre pe care le ai. Fă-ți un bine și închide fermoarul sufletului tău infestat, dai pe afară smoala din locul unde cândva ți-a fost inima.
Îngerul și-a acoperit pieptul cu palmele. Curgea ceva de acolo, a văzut si el. Un lichid negru și gros i se prelingea pe mâini.
- Ai fost rănit.
Îngerul privi înainte. Ochii săi nu mai păreau la fel de întunecați. Aduceau mai mult a ochii negri a unui puști părăsit, pierdut.
- Ia loc lângă mine. Gândește-te dacă vrei să sari sau să mergi înapoi.
Zâmbi sincer și stângaci. Se aseză și oftă.
- Am făcut mult rău la rândul meu pentru că și alții mi-au făcut mie. Încetul cu încetul mi s-au înegrit aripile. Le-am vopsit, dar tot se vede nu-i așa?
Am încuviințat.
- Încă mai poți îndrepta greșeala. Adu cuiva un zâmbet pe buze.
- Tu de ce ești aici?
- Eu sunt gardianul. Eu încerc să le deschid ochii oamenilor înainte să se arunce cu totul în negura răului. Unii mă ascultă, alții ba. Acum totul depinde de tine. Vrei să te arunci?
Îngerul mă privi pentru o perioadă lungă. Încet înima lui s-a recompus și ochii săi au căpătat culoarea lor de drept, albastru verii. Zâmbi și mă îmbrățisă.
- Mulțumesc, mi-a spus.
Melissa.
No comments:
Post a Comment
Nothing haunts us like the things we don't say.