Colors and promises

        S-a întors doar ca să plece din nou. Nu a părut să îi pese de cât de mult mi-a lipsit. Pare că s-a schimbat. Are alte gusturi în materie de haine, ascultă alt gen de muzică și vorbește cu încredere și mult entuziasm când nu mi se adresează mie. Nu o judec pentru că este altfel, toți oamenii se schimbă într-o zi. Însă nu înțeleg când s-a deformat prietenia noastră. Credeam că își va ține promisiunea, dar s-a comportat de parcă ar fi expirat contractul.

        N-am spus nimic, am zăcut într-un colț de bancă strângându-mi picioarele la piept. Mi-era frig, dar nu fiindcă nu mă îmbrăcasem bine. Ea povestea ceva despre viitorul ei tată vitreg. Sesizam că bătea din gură, însă nu-mi ajungea niciun sunet la urechi. Am privit-o în ochi de câteva ori. Afișa de fiecare dată aceeași expresie ostilă, de parcă ne-am fi cunoscut ieri. Ne-am intersectat pentru o perioadă îndelungată privirile o dată. A luat o gură mare de aer și și-a înălțat bărbia. Nu știu cu ce sunt de vină, dacă am făcut ceva. M-am scuzat și mi-am luat tălpășița. Nu mi-a adresat niciun cuvânt, doar un zâmbet distant și politicos însoțit de ușoara înclinare a capului, mișcare care o efectuase de nenumărate ori pe durata vizitei. Parcă aș fi fost o pată pe noul ei tricou. Cred că nu m-am simțit în viața mea mai nedorită. Nu a folosit cuvinte, dar căutătura ei era menită să frângă inimi.

        Unde s-a pierdut culoarea?

                                                                                 Melissa.