Câtă fericire pe capul meu!

            +books!

        Să îl binecuvânteze Dumnezeu pe omul care a venit cu ideea de simulare la clasele a11a si a12a! Mâine clasa noastră stă acasă, ca să aibă cei de a12a loc pentru examen în sala noastră mică și îndesată. Ce drăguț! Dira a zis că ne învoiește ea orice ar fi! Cred că a fost atât de entuziamată de brățara care i-am făcut-o cadou de 8 Martie încât ne-a prelungit weekend-ul. 

        Acum că m-am lăudat, să revenim la adevăratul motiv al acestei postări: un alt fragmențel simpatic din „Trădări” de Lili St. Crow! Mă jur că fată mai proastă ca Dru n-am întâlnit. Crede că le știe pe toate și se simte vinovată de orice e posibil. Gândește prea mult! Ea îl iubește pe Christophe, dar stă cu Graves fiindcă (,) crede că i-a ruinat viața. De ce?

        „Mi-am revenit în simțuri treptat. Și mă simțeam ca naiba. Mă durea tot corpul, dar cel mai rău capul. Am gemut puțin și cearceafurile foșniră. Sunetul picăturilor grele de ploaie care cădeau pe acoperiș îmi răsuna în cap și un tunet mă făcu să tresar. 

         Apoi o mână răcoroasă îmi atinse fruntea.

         - Sst, milna! E totul bine.

         Încheietura mâinii stângi mă săgetă fierbinte și am deschis ochii. Pentru o clipă nu am putut să văd nimic și am crezut că orbisem, dar apoi se auzi un clic. Se aprinse o lumină de veghe lângă ceva ce părea o ușă. Îmi arse pupilele și îmi dădură lacrimile. Am tresărit.

         Lumina se stinse. Încheietura mâinii îmi devenii din nou fierbinte. Simțeam două ace de foc. Se auzi din nou bubuitura tunetului de undeva de deasupra.

         - O să îți simți capul sensibil o perioadă. Odihnește-te!

         Îmi vorbea blând, de parcă eram bolnavă și încerca să mă supere.

         - Și ceilalți?

         - Sunt teferi toți. 

         Ochii albaștri îi scânteiau în întuneric. Irisurile lui Christophe luceau stins. 

         - Bun...

         Mă copleși o senzație de ușurare, se luptă cu durerea pentru supremație, apoi bătu în retragere. Am expirat. Mâna lui îmi atinse din nou fruntea și degetele lui îmi alunecară în jos, pe creștet. Apoi mi-am amintit ce făcuse și m-am încordat și mai mult.

         El râse. Scoase un sunat slab, amar ca schelălăitul sarcastic al lui Graves. (...)

         - Culcă-te!

         Își schimbă din nou poziția și am auzit o haină alecând și scaunul scârțâi din nou. O mireasmă de mere condimentate îmi mângâie fața. 

         - Ăsta e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci.

         Părea o idee bună, dar eu voiam altceva.

         - Graves.

         Am înghițit în sec, iar gâtul meu scoase un sunet.

         - Ți-am spus, e bine.

         Ochii lui Christophe se deschiseră din nou. 

         - Ai putea să mă întrebi și tu cum mă simt. Și eu am avut câteva zile grele.

         Șții când pui problema așa, nici că-mi pasă câtuși de puțin. 

         - Pleacă.

         - Fermecătoare ca întodeauna. Îmi pare rău, Dru.

         Apoi m-am simțit ca o ticăloasă. El îmi salvase viața, nu? Intrase într-o clădire cuprinsă din flăcări ca să mă scoată afară. Și ceața tot el o adusese. Și căldura corpului său lipit de al meu, o amintire rușinoasă care m-ar fi făcut să mă jenez dacă n-aș fi fost atât de obosită. 

         - Nu-ți face griji.

         Am tușit puțin. Cuvintele îmi zgâriară gâtul. (...)

         Oftă din nou. Scaunul scârțâi puțin când se ridică și îl dădu pe spate. Am văzut umbrele posterelor care erau lipite pe perete. Nu erau ferestre, și mai era ceva ce semăna cu un dulap pe jumătate deschis schițat în creion. Era o liniște de mormânt. 

         Închise ochii și aproape că l-am simțit cum se freacă pe față.

         Conturul vag al ușii fu umbrit de silueta lui și mai întunecată.

         - O să ți-l trimit pe prietenul tău loup-garou.

         Părea atât de... trist.

         - Christophe.

         Nu puteam nici măcar să mă ridic în coate.

         - Stai!

         Se opri. Rămase în dreptul ușii o secundă lungă, apoi se întoarse. Adierea cu miros de mere îmi suflă în față. Christophe se aplecă și teama bruscă, irațională, că era posibil să mă muște din nou îmi tăie repspirația. Buricele degetelor se odihneau pe scobitura caldă a medalionului. Le simțeam greutatea.

         Ceva moale și cald îmi apăsă pe buze. Rămase acolo câteva secunde, umplându-mi nările de miros de plăcintă cu mere. Până să se înregistreze senzația, el se îndreptă de spate și se dădu deoparte. Acum ochii îi luceau, de un albastru nefiresc. 

         - Dacă voi avea nevoie de un motiv acum, Dru, tu vei fi acela.

         Acoperi cu umbra sa ușa și dispăru. M-am foit agitată. Nici nu reușeam să-mi dau seama ce se întâmplase. Somnu părea o idee foarte bună.

         Am închis pleoapele și dusă am fost.”

        Acum să vă lămuresc termenii pe care probabil nu îi înțelegeți. Loup-garou înseamnă jumătate vârcolac, jumătate om. Mireasma de „plăcintă cu mere” este mirosul lui Christophe. „Milna” înseamnă „iubita mea” în portugheză. Și motivul despre care vorbește Christophe e de a rezista tentației sângelui, pentru că, la fel ca Dru, e jumătate vampir, jumătate om. Nu e drăguț băiatul ăsta? 

                                                                                 Melissa.