ultima bucată de vară

"That's all we are - just stories. 

We only exist by how people remember us, 

by the stories we make of our lives. 

Without the stories, we'd just fade away."

        August m-a îmbrățisat călduros înainte de plecare, lăsând in sufletul meu o fereastră spre plaja cu gâdilături de nisip și nostalgie.
        Ultima zi de vară a avut propriul ei parfum. Un strop din dorul de fata zâmbăreață și infinită nerăbdare vie pentru mâine. Cumva cele două extreme s-au contopit într-un întreg perfect. În momentul acela, stând întinsă pe burtă, cu soarele arzându-mi spatele, un mic rânjet s-a fofilat pe chipul meu. Glumele puteau fi clasice, extraordinare, sau chiar neverosimile. Nimic nu avea puterea să-mi tulbure sentimentul de glorie care mă stăpânise. Reușisem să adun o mână de oameni formidabili într-o zi mai mult sau mai puțin specială, într-un loc proaspăt pentru mine, scriind istorie in propriile mele amintiri. Am făcut o tradiție din triunghiuri isoscele și un X continuu înfometat. Am scrijelit râsete în pânzele negre de supărare, le-am ironizat și desființat, înlocuindu-le cu minciuni vesele și planuri promițătoare. Nimic nu poate scutura clipele petrecute de clinchetele sublime ale inimilor în armonie. Îmi amintesc cu drag de mine și de apa limpede.

                                                                                 Melissa.

izolată

"We assume others show love the same way we do -

and if they don't, we worry it's not there."

        Multe zile se adună de când m-am izolat între acești patru pereți, în speranța că atunci când voi reveni în lume voi fi o altă persoană, o persoană mai apropiată de Melissa care vreau să fiu. Oamenii au tot felul de reacții interesante asupra retragerii mele din îmbulzeală. Unii o iau ca pe o ofensă la adresa lor. Alții mă întreabă de sănătatea mea mintală. Însă cei care contează cu adevărat nu-mi pun întrebări, ci se adaptează la noua mea situație. Am rămas plăcut surprinsă la atitudinea celor din urmă. Pentru că, deși sunt întodeauna nesigură de loialitatea lor, sunt singurii care mi-au acceptat moftul.
        Am avut parte de o discuție aparte seara trecută. Părerea mea a fost eliberată parțial. S-a lăsat cu câteva daune colaterale, suflete zgâriate și mândrii rănite. Însă, vezi tu, eu mă simt mai bine. Și da, sunt egoistă. Și nesimțită. Poate și netrebnică. Spune-mi cum vrei. Mai am și eu dreptul la victorii.

                                                                                 Melissa.

mad

"'Cheshire Puss,' she began, rather timidly, as she did not at all know whether it would like the name: however, it only grinned a little wider. 'Come, it's pleased so far,' thought Alice, and she went on. 'Would you tell me, please, which way I ought to go from here?'
    'That depends a good deal on where you want to get to,' said that Cat.
    'I don't much care where -' said Alice.
    'Then it doesn't matter which way you go,' said the Cat.
    '- so long as I get somewhere,' Alice added as an explanation.
    'Oh, you're sure to do that,' said the Cat, 'if you only walk long enough.'
    Alice felt that this could not be denied, so she tried another question. 'What sort of people live about here?'
    'In that direction,' the Cat said, waving it's right paw round, 'lives a Hatter: and in that direction,' waving the other paw, 'lives a March Hare. Visit either you like: they're both mad.'
    'But I don't want to go among mad people,' Alice remarked.
    'Oh, you can't help that,' said the Cat: 'we're all mad here. I'm mad. You're mad.'
    'How do you know I'm mad?' said Alice.
    'You must be,' said the Cat, 'or you wouldn't have come here.'
    Alice did not think that proved it at all; however, she went on: 'And how do you know that you're mad?'
    'To begin with,' said the Cat, 'a dog's not mad. You grant that?'
    'I suppose so,' said Alice.
    'Well, then,' the Cat went on, ' you see, a dog growls when it's angry, and wags its tail when it's pleased. Now I growl when I'm pleased, and wag my tail when I'm angry. Therefore I'm mad.'"

                                                                                 Melissa.

slăbiciunea

       „- Elementul-cheie e slăbiciunea, a spus Șobolanul. Toate pornesc de la ea. Nu știu dacă înțelegi ce spun.
        - Toți oamenii sunt slabi.
        - Asta ca regulă generală, a spus Șobolanul, apoi a pocnit din degete de câteva ori. Dar n-ajungi nicăieri dacă te iei după regulile generale. Eu acum iți vorbesc despre ceva foarte particular.
        Am tăcut.
        - Slăbiciunea ne roade pe dinăuntru, ca o cangrenă. Am început să simt asta încă din adolescență. Înțelegi ce înseamnă să te roadă ceva pe dinăuntru și cum e s-o simți pe pielea ta?
        Am tăcut, înfășurat în pătură.
        - Tu n-ai cum să înțelegi, a continuat Șobolanul. La tine nu există aspectul ăsta. În fine, așa e slăbiciunea umană, ca o boală ereditară. Chiar dacă ești conștient de ea, nu-ți stă în putere să te vindeci. Și nici nu dispare cât ai bate din palme, ci se înrăutățește pe măsură ce trece timpul.
        - Slăbiciune față de ce?
        - Față de orice. Slăbiciune morală, slăbiciune a conștiinței, apoi slăbiciunea existenței în sine.
        Am râs. De data asta a fost un râs spontan.
        - Dacă lucrurile stau cum spui tu înseamnă că toți oamenii sunt slabi.
        - Ți-am spus să nu mai generalizezi. Bineînțeles că toți oamenii sunt slabi, într-un fel sau altul. Dar slăbiciunea adevărată e la fel de rară ca și puterea adevărată. Tu nu știi ce este slăbiciunea care te trage neîncetat înspre beznă. Nu știi că așa ceva chiar există în lumea reală. Nu toate se pot rezolva prin generalizări.
        Am continuat să tac.”

                                                                                 Melissa.

dorințe de altădată

        „Legenda Fântânii
         Se povestește despre această fântână că a fost săpată de trei prizonieri turci, cărora Ioan de Hunedoara le-a promis că îi va elibera la finalizarea lucrării. Animați de speranța eliberării prizonierii sapă în stâncă timp de 15 ani până la 28 de metri adâncime si reușeșc să găsească prețioasa apă. Între timp, Ioan de Hunedoara murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte cuvântul dat de soțul ei și ordonă uciderea celor trei prizonieri. Ca ultimă dorință cei trei turci au cerut permisiunea de a scrie pe cheile fântânii o inscripție ce spune: „Apă ai, inimă n ai”, ca un reproș pentru promisiunea făcută și nerespectată. Traducerea inscripției făcută de Mihail Gubloglu ne spune că „cel ce a săpat este Hasan, prizonier la ghiauri in cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conținute de inscripție o datează la mijlocul secolului al XV-lea. Poziția actuală a acestei inscipții este pe unul din contraforții capelei.”

        Săptămâna aceasta, după trei zile petrecute în Turda, am avut ocazia să vizitez Castelul Corvinilor din Hunedoara împreună cu parinții mei. Monumentul istoric, o frumusețe pe care vă recomand să o cunoașteti și voi cândva, își păstrează atmosfera de altădată în ciuda restaurărilor și modernizărilor aduse. Îmi permit să spun că, dacă făceam abstracție de zarva creată de mulțimea de turiști, mă puteam imagina cutreierând prin încăperile largi ale castelului, îmbrăcată într-o rochie de epocă lungă până în pământ, în căutarea oceanelor mele.
        Fântâna ascunsă între zidurile castelului a fost obiectivul care mi-a captat cel mai mult atenția și curiozitatea. Legenda acesteia m-a impresionat profund prin nedreptatea adusă prizonierilor turci de către soția lui Ioan de Hunedoara, Elisabeta Szilagyi. Întâmplarea îmi aduce aminte de proverbul din fabula lui Jean de la Fontaine: „La raison du plus fort et toujour la meilleure.”
        Poposind în jurul fântânii mai mult decât în oricare altă încăpere s-a nimerit să prind un grup de turiști români însoțiți de un ghid. Acesta a împărtășit curioșilor legenda construirii puțului, pe care o găsisem deja pe panoul de alături, și de asemenea legenda conform căreia îndeplineste dorințe. Împărțind fiecăruia câte o monedă, ghidul a explicat cum stă treaba cu poftele. Mâna trebuie să fie întinsă deasupra gurii fântânii când dai drumul monezii în apă și se spune că dacă pleoscăitul produs de monedă este zgomotos dorința se va împlini iute.

                                                                                 Melissa.

încăpățânată

"Proud I can never be of what I hate,

But thankful even for hate that is meant love."

        Am trecut printr-o săptămână labirintică, încercând tot felul de înălțimi și prietenii, toate în speranța că sentimentul ăla sublim mă va prinde de coadă și cuprinde într-o îmbrățișare. Reflectam la înțelegerea promisă, numărând oi și zile până se va arăta cuvenită. Doi ochi și un zâmbet străini s-au prezentat îndată cu bucata de hârtie pe care trebuia să o mâzgălesc. Deși cererea mea presupunea o ființă apropiată și șugubeață, cel de colo și-a făcut de cap și mi-a trimis o bizarerie complexă, să-mi dea dureri de cap și suflet pe o perioadă nedeterminată. Câteva zile m-am încăpățânat, precum mi-e firea, ignorând gadilăturile și surâsul ștrengar ce mi se furișa timid pe chip privind la gropițele sale. Și totuși sunt mult prea delăsătoare. Încep să cred că îmi aparțin prea multe, că împrejurările se mai așează și pentru mine, că îmi tăgăduiesc singură beatitudinea. Însă nu e aceeași cu ceea ce găsești în slove, se sfărâmă la simpla atingere a celui ce norocul îl ocolește. Se rătăcește râzând în hohote pe holuri neumblate, ecouri succedându-i pașii.
        O lumânare îți aduce dorințe în zile speciale dacă-i sufli ardoarea departe. I-am alungat patima în nenumărate rânduri și n-a voit să se retragă. Cerințele mele au rămas nerostite. Ei mi-au cerut să aduc una la viață, iar prăpădita de mine n-a izbutit să descopere ascunzișul niciuneia. Stângaci, s-au prefăcut veseli. Eu n-am suflat o vorbă, astfel apăsând o stânjeneală groaznică. Au venit la mine să zăbovim în liniște. Mi-a părut rău că n-am avut mai mult de oferit.

                                                                                 Melissa.

fermecătoarea

          BENVOLIO:  Îndreaptă-ți ochii spre alte frumuseți.
          ROMEO:       Atuncea s-o iubesc mai mult mă-nveți!
                                 Căci măștile atât de norocoase
                                 Să ascundă chipul celor mai frumoase
                                 Sunt negre, și icoana ce se ascunde
                                 Sub ele bietei inimi îi răspunde
                                 Și mai duios. Cum poți avea puterea,
                                 Când ai orbit, să uiți ce-a fost vederea,
                                 Comoara scumpă azi pe veci pierdută? 
                                 Arată-mi o femeie neîntrecută
                                 În farmece - și-o să mă lase rece.
                                 Fiindcă-mi dă prilej să văd că-o-ntrece
                                 Cu farmecu-i divin, fermecătoarea.
                                 Rămâi cu bine. Nu mă-nveți uitarea.

                                                                                 Melissa.

perfect

„Un foc puternic pe altul îl poate stinge

Și-o suferință pe alta o învinge.

Ești amețit? Se învârte întreaga lume

În jurul tău? Învârte-te anume

Spre altă parte. Orice suferință

Prin alta se coboară-n neființă.

Când simți curgând din ochi un vechi venin, 

Găsește altul și ochiul ți-e senin.”

        Priveam posomorâtă peste balustradă la marea de oameni care se agitau și se izbeau unul de celălalt, încercând să-și trăiască viața în mica lor fantezie a perfecțiunii. În mintea mea se strecura propria mea iluzie vinovată, o seară în care oceanele mă surprindeau. Prințul cu plete bălaie revenise după luni de absență, oferindu-mi un zâmbet ștrengar, o sărutare și o promisiune. Rușinată, îmi acoperisem fața cu palmele, tăgăduind împlinirea care mă cuprindea, zâmbetul care mi se întindea incontrolabil pană la urechi.
        S-a ivit o mult așteptată distragere. O buburuză și-a strâns aripile pe marginea balconului meu, cântărindu-mă vrednică în a-i găsi o soluție pentru problema care-i apăsa umerii. Micuța vietate mi-a cerut să-i dau dreptate, să-i confirm că mai are multe de schimbat. Fruntea mi s-a încrețit, m-a cuprins un sentiment amar la auzul cuvântului „schimbare”.
        - Nu trebuie să te schimbi pentru nimeni, i-am răspuns revoltată.
        - Atunci cum te formezi să fii mai perfect?
        Am înțeles că exista o eroare în cuvintele mele, că am utilizat o exprimare mult prea săracă pentru ceea ce simțeam cu adevărat.
        - Te rog să mă ierți. Am formulat greșit. O faci pentru tine. Pentru că tu îți dorești să fii mai bun în anumite situații, nu pentru ca o anumită persoană să te accepte, nu pentru ca societatea să te privească cu alți ochi. Nu poți fi „mai perfect”. „Perfect” este un adjectiv care nu posedă grade de comparație, fiind de asemenea o formă absolută a prostiei. Ceea ce tu plasezi în categoria perfecțiunii poate avea o definiție diferită din perspectiva altei persoane. Perfecțiunea este un concept fals care, dacă îi permiți, îți mânâncă viața.

                                                                                 Melissa.

spectacol

"She is too fair, too wise, wisely too fair

To merit bliss by making me despair:

She hath forsworn to love, and in that vow

Do I live dead that live to tell it now."

        Cumva te-ai strecurat în visele mele și mi-ai furat scena. O singură reprezentație, ai promis. O singură oră în care să te ascult și să consider tot ceea ce ai de oferit, fără să mă gândesc la toate acele lucruri oribile care-ți sunt legate de coadă. Cumva am consimțit și m-am așezat în al doilea rând, prea înfricoșată să ma aflu în primul și prea curioasă să mă stabilesc mai în spate. Întreaga lume părea că s-a evaporat, lăsându-ți lumina reflectoarelor și grandoarea spectacolului, un spectacol numai pentru mine. Culorile dansau jucăuș pe chipul tău, conturând sclipirea oceanelor nemuritoare, otrăvind ființa mea cu promisiuni nefaste, deghizate în piese de puzzle rătăcite.
        Mi-ai dezvăluit un mit îndepărtat de realitate, neștiut de muritorii de rând, o poveste fantastică, prezentată de nenumărate ori de profesoara mea de literatură, o femeie spectaculoasă, formatoare de caractere.
        La începuturile universului trăiau pe pământ ființe androgine, de formă sferică, compuse dintr-un bărbat și o femeie lipiți spate în spate. Zeii, temându-se de puterea nemărginită a androginilor și minunile care le puteau înfăptui, au hotărât să-i despartă. Jumătățile, astfel separate, piereau rând pe rând de nefericire și de dor. Pentru a nu-și pierde supușii, zeii l-au conceput pe Eros, zeul iubirii, oferindu-le oamenilor un motiv pentru a exista. De atunci, cele două jumătăți se caută una pe cealaltă, iar dacă se regăsesc formează ființa perfectă de odinioară.
        - Mitul Androginului, mi-ai șoptit. Povestea noastră.

                                                                                 Melissa.

mă tem

         „Sătul sunt și de lacrimi, și de râs,

          De cei ce râd, de cei ce plâng,

          De ce-o mai fi să fie în viața cealaltă,

          De cei ce seamănă ca să culeagă;

          Sătul sunt si de ore, și de zile,

          Și de bobocii înfloriți în flori sterile,

          Și de dorinți, de visuri, de putere,

          De orișice; ființa doar odihnă îmi mai cere.”

        Suntem aproape, mâinile noastre se ciocnesc în atingeri, ochii explorează orizonturile trupurilor înveșmântate de sărbătoare. Te apuc de talie și imi strivesc buzele peste ale tale. Mă înnebunești cu gustul tău de paradis și, deși te-am surprins, tu continui ce am început. Respiri greu, mă strângi de mână și îmi lași un spațiu de trei degete să-mi revin. Un zâmbet mi se așterne pe chip și, chicotind de nebunie, fac o reverență nostimă. În colțul gurii îți răsare un rânjet și prelungești copilăria mea impulsivă.
        - Îmi acordați acest dans? întrebi, întinzând mâna pentru permisiunea mea, o ființă caraghioasă și împiedicată.
        Îmi asez palma cu încredere în a ta, simțind fluturii agitându-și aripile in stomacul meu. Mă tem că am să mă prăpădesc la primul pas, însă continui să zbor cu fiecare piruetă. Mă tem că n-am să fiu cea pe care o cauți, cea pe care o dorești, cea care îți luminează diminețile. Mă tem că mă voi sufoca pentru fiecare cuvânt rostit, pentru fiecare sărutare dăruită, pentru fiecare privire caldă. Mă tem că râsetele mele se vor preface în lacrimi și amintiri chinuitoare. Mă tem că tot ceea ce văd strălucind astăzi, îmi va întuneca vederea mâine. Mă tem că atunci când vei termina cu mine mă voi fi risipit. Însă, precum orice altă naivă, mă avânt în brațele tale surâzând și îți sărut nefericirile.

                                                                                 Melissa.

frânturi din tine

          „Suntem chinuți nu doar de durere, 

                 ci și de ideea de durere.”

        Știu că ești acolo și știu că te ascunzi. Prezența ta s-a făcut simțită dinainte să pun piciorul în prag. Miresme de primăvară și amintiri împletite cu dulceață te înconjoară, te colorează și te consumă. Ochii tăi strălucind a ploaie îmi spun povești tăinuite celorlalți. Cercuri mov de oboseală îți întunecă fericirea. Aripile tale, altădată pline de viață, zac prăpădite într-un sac oarecare, uitat pe o stradă oarecare. Înalță capul, iubirea mea, apusul nu a venit încă.

        *

        Reprezentația s-a sfârșit, iar actorii s-au luat de mână pentru reverența de final. Aplaud entuziasmată, zâmbesc până la urechi. Aplaud indiferentă, consider punctele slabe ale piesei. Aplaud ostenită, mă gândesc la zile lipsite de razele soarelui. Aplaud privată de orice speranță, cu lacrimi în ochi și râuri în obrajii palizi. Aplaud, deși ceilalți se împing spre ieșire, deși cortina a fost lăsată, deși nimeni nu aplaudă cu mine. Aplaud, fiindcă în finele viselor mele spectacolul nu s-a terminat niciodată atât de tragic, fiindcă deși finalurile fericite se acordă tuturor eu l-am negat pe al meu. Aplaud, cu chipul tău în minte, zâmbetul stângaci și drăgăstos, vocea caldă și vorbele amare.

        **

        Vântul îmi mângăie pielea, îmbrățisându-mă cu un tremur. Îmi strâng brațele în jurul taliei, protejându-mă de atingerile sale reci. Vreau să știu de tine, vreau să știu de sărutările tale dulci. Mă strecor șireată în încăpere, urmărindu-te timid cu coada ochiului. Mă îmbujorez de rușine când privirile ni se întălnesc. Nu mi-am pregătit următorii pași, nu mi-am pregătit cuvintele pe care le voi rosti. Nu mi-am pregătit nici inima, care o ia la galop și mă poartă agitată în stânga și în dreapta, căutând un loc retras, unde să se poată liniști. Mă rătăcesc în labirintul tău, iar frica îmi alunecă pe buzele tale. Mă înspăimânt și alerg și mi-e teamă și nu mă mai opresc până când nu te las în urmă, până când tot ceea ce cunosc devine tot ceea ce am uitat.

                                                                                 Melissa.

zburătoare păgubite

          „Nu este puțin timpul pe care il avem,

             ci mult cel pe care l-am pierdut.”

        A fost odată ca niciodată un corb înalt, misterios, cu ochii căprui pătrunzători, care trăia pe meleaguri îndepărtate și care se decise să pornească la o plimbare prin pădurile de la capătul opus al lumii. Nu se știe dacă călătoria corbului a fost determinată de lipsa unei necesități sau de simpla căutare de a alunga monotonia așternută peste pleoapele sale, însă faptele peste care acesta a tăbărât i-au schimbat complet viziunea asupra realității. (Felul în care corbul privește prin lentila sa în prezent nu este cunoscut de către scriitoare deoarece aceasta deține numai perspectiva vrabiei.)
        În pădurile din colțul stâng al vieții își facea veacul o vrabie mititică, prietenoasă și cu inima înecată în oceane glaciare pustii. Mica pasăre hoinărea aievea răscolind după împlinire și odihnă. Destinul, atotputernicul stăpân al existenței, i l-a aruncat în cale pe corbul cel misterios, cu penele fluturânde în vânt, aparent sigur pe sine până și pe pământ neștiut, care purta în buzunar o nestemată culeasă dintr-un puhoi rătăcit. Vrabia, zărindu-l separat de semeni, și-a oferit sfatul și zâmbetul, fiind stupefiată să remarce un zâmbet călduros venind din partea necunoscutului, răspuns la propriul dar.
        Vorbele curgeau asemenea râurilor, vesele și sprintene, iar curând corbul i-a împărtășit secretul nestematei găsită la întâmplare. Inopinat s-a pornit un joc de speranțe al căruit arbitru era însuși timpul. Dansul de sentimente a evoluat degrabă într-un labirint de iluzii în care s-au pierdut ineluctabil amândoi ținându-se stângaci de mână, tăinuind unul față de celălalt frica debutului. Săruturi neatente, poftite cu ardoare, au tulburat echilibrul deja problematic al micuței vrăbii, învărtind-o în cercuri și îmbătând-o cu arome de patimă.
        Cât ceasul a ticăit pe ritmul cântecelor din pădure totul a semănat cu o poveste colorată, plină de pulberea voluptății. Sensul se încurca în drumul spre rațiune, născocind nivele noi ale realului. Însă când ploaia a coborât ceața dinaintea ochilor, zilele s-au pornit a se zgudui cu gusturi amare și vânătăi meritate. Fulgerător vrejul a încetat să crească și s-a năruit la picioarele păsărilor, jelind după frumuseți apuse. Întregul celor doi s-a uscat la fel de curând precum s-a format, nelăsând în urmă decât memorii deșirate și suferințe ale singurătății.
        În împrejurările actuale vrabia plutește deasupra viselor sale nerealizabile, ciripind prin lături minciuni ale uitării. S-au petrecut castane rostogolindu-se pe asfalt, însă oceanele au continuat să sufoce.

                                                                                 Melissa.

năluci

        "There are parallel universes out there where this didn't happen. Where I was with you and you were with me. And whatever universe that is, that's the one my heart lives in."

        Ar fi putut să fie.
        O văd zâmbind, pletele lungi fluturându-i în vânt alături de poalele rochiei galbene ca o narcisă, legată cu o fundă roșu-sângerie la brâu. Oameni surâzând, cu miezul curat înaintea sa, îi împărtășesc frânturi din propriile lor comori. Un anumit broscoi metamorfozat, rumen în obraji și senin în privire, îi oferă din belșug râuri de iubire. Se contopesc într-un întreg fantasmagoric, orbind audiența cu lungimile lor de undă. Și când îți amintești ce vreme mohorâtă se abătea asupra creștetului său în urmă cu câteva eternități. Sau poate că greșesc, poate că furtunile încă suflă în calea ei, iar eu visez în așternuturile mele fantasmele dorințelor.
        Zâmbetul se strâmbă într-un chip asfixiat în valuri. Suvițe din coama sa bogată acoperă gresia rece. Corpul se adună într-o îmbrățisare înfometată de afecțiune, strângând cu putere panglica sfâșiată al veșmântului murdar de negru. Indivizii poartă rânjete cumplite, râd batjocoritor și împung aerul cu degetul în direcția ghemotocului de jale. Dezbrăcată de stare și cuvinte, scrutează sălbatic mlaștina de ură în căutarea unor oceane fremătând. Ape uscate îi întorc spectacolul, lipsite de orice fărâmă de dragoste ce ar fi existat vreodată. S-au dus pe căi necunoscute, pecetluind alte buze, cântând alte balade, lăsând în urmă povara dorului și foamea sufletului. Inima ființei, mustiind a boală, se sfărâmă sub ultima apăsare a oceanelor, eliberând jalnica jivină de sarcina sentimentului. Pustie și cuprinsă de teamă, jivina își continuă cărarea haotic, căutând un bulgăre de căldură să-i umple golul sângerând cu ecourile trecutului.
        Ar fi putut să fie, își repetă. Am fost atât de aproape încât esența sa mă fierbea într-o agonie amețitoare. Atât de aproape încât mă hrăneam cu razele sale de patimă. 

                                                                                 Melissa.

fresh wishes

          To be achieved in 2016...

        1.Put on braces;
        2.Get good results for the psychology contest in March;
        3.Get good grades for the exam simulations;
        4.Do something for your birthday;
        5.Decide where you want to go for college;
        6.Read all the books you've bought;
        7.Develop those pictures you like and stick them on the wall;
        8.Gain confidence in everything you do (act like you own it);
        9.Stop catching feelings;
        10.Be nicer with the people around you;
        11.Be more of yourself and less of others;
        12.Stop being friends with toxic people;
        13.Say less, do more;
        14.Stop being afraid of doing things alone;
        15.Sleep is your friend, stop avoiding it;
        16.Stop overthinking your mistakes, it won't change anything.

                                                                                 Melissa.

se învârt

          "So I doubt when you say that you've freed yourself
              from memories of his.
            For I know there are holes in the wall."

        Friciile se strâng sub perna mea și mă înjunghie în ceafă, îmi scutură somnul care, neajutorat și confuz, se pierde odată cu hotărârea mea. Păsări zboară în stoluri, râzând în hohote de neștiința mea, arătând cu degetul la singura zburătoare care nu știe unde-i sunt aripile. Am venit la tine nu fiindcă mă poți ajuta. Poate nu știi cum, poate nu ai posibilitatea. Sunt asemenea pentru mine deoarece, indiferent care ar fi, mă încălzesc știindu-ți gestul. Vreau să îți povestesc ceva. Ascultă-mă, te rog.
        Ieri m-am îmbrăcat cu speranțe și, ocupată cum mă simțeam, nu m-am obosit să verific și micuța cutie pe care mi-ai dăruit-o la începuturile mele. Îmi cer scuze. Poate nu ar trebui, dar mă apasă. Cutiuța, care atunci când e plină îmi oferă o armonie de note, sunând vag a cântec de viață, s-a golit. Sau s-a furat. Ți-am spus că nu am fost atentă.
        Astăzi îmi dă peste nas cu lipsurile mele. Mă așezasem la masă înfometată de căldură. O tavă de flori de gheață mi-a fost adusă împreună cu o ceașcă de reproșuri. Toate ale mele, desigur.
        Îmi doresc să zbor, să sărut înaltul cerului cu capul pe spate, să-mi alunece zâmbete neașteptate și să-mi cânte sufletul a împlinire. Sunt atâtea direcți, atâtea frecvențe, nenumărați călători. Pe unde o iei când nu știi unde te pierzi? Timpul nu mă așteaptă să aleg și nici nu mă ia de mânuță să mă întorc. Tu unde ai cunoscut drumul menit ființei tale?
        Mă gândesc la lună și la străluciri de stele. Reflectez adânc și dau puternic din coate. Poți să crezi că am uitat oceanele? Mă zăpăcesc de tot și plâng, neștiind de dorul cui. Sunt acolo în lume, zburând în jurul unui aer ușor. Le cunosc dorințele la fel cum le cunosc pe ale mele. Cum ajungi alături de oceane adânci fără să te îneci în ele? Se învârt, iar se învârt și se perindă. Când mă văd, mă alungă.

                                                                                 Melissa.