What I read - part 3

        Uite o zi „umedă” pe la Arad. Când am văzut stropii mari de dimineață mi-a trecut toată supărarea. Iubesc ploaia. Am făcut o plimbărică până la bibliotecă cu Liz. Cred că nu am mai râs o lună întreagă cât am râs în alea trei ore petrecute pe furtună. Părul îmi stătea îngrozitor, călcasem în toate bălțile posibile și eram udă pe toată mâneca dreaptă, de la cum curgea de pe marginea umbrelei. *împărțeam umbrela ei* Am făcut și o mică călătorie cu tramvaiul, și zic mică pentru că deși mai aveam o stație până la primărie ne-am dat jos mai repede.

        Am înapoiat cu greu „Cele treisprezece motive”, mai că-mi venea să o țin numai pentru mine. Sunt zgârcă, știu, dar am căutat-o mai bine de o lună până să ajung să pun mâna pe ea. Bibliotecara s-a uitat la mine de parcă aș fi fost ceva specimen nou la zoo. Adică nu toată lumea chițăie și țopăie când are în sfârșit ocazia să împrumute o carte pentru care a așteptat o perioadă îndelungată?

        Desigur, v-am păstrat și un fragmențel, că altfel nu se poate.

       „V-ar plăcea să auziți gândurile celorlalți?
        Bineînțeles că v-ar plăcea. Toată lumea răspunde afirmativ la întrebarea asta până când se gândește mai bine.
        De exemplu, ce-ar fi dacă alții v-ar putea auzi gândurile? Dacă v-ar auzi gândurile... chiar în momentul ăsta?
        Uneori ne încearcă gânduri pe care nici măcar noi nu le înțelegem. Gânduri care nici măcar nu sunt adevărate, nu asta simțim de fapt, dar ne trec oricum prin cap pentru că sunt interesante.
        Dacă ați putea auzi gândurile altora, ați auzi lucruri adevărate și, în același timp, lucruri complet aleatorii. Și nu ați face deosebirea între ele. V-ar scoate din minți. Ce e adevăr? Ce e minciună? Un milion de idei, dar ce semnificație au?
        Asta îmi place la poezie. Cu cât e mai abstractă, cu atât mai bine. Partea în care nu știi sigur despre ce vorbește poetul. Poate că ai o idee, dar nu poți fi sigur. Nu în proporție de sută la sută. Fiecare cuvânt, ales special, ar putea avea un milion de sensuri diferite. Oare este un înlocuitor, un simbol pentru o altă idee? Oare este parte dintr-o metaforă mai amplă, ascunsă?
        Uram poezia până când cineva mi-a arătat cum să o apreciez. Mi-a spus să privesc poezia ca pe un puzzle. Cititorul trebuie să descifreze codul - sau cuvintele - bazându-se pe tot ceea ce știe despre viață și sentimente.
        Poetul a folosit cuvântul „roșu” ca pe un simbol pentru sânge? Mânie? Patimă? Sau căruciorul este pur și simplu roșu pentru că „roșu” sună mai bine decât „negru”?
        Aceeași persoană care m-a învățat să apreciez poezia m-a mai învățat și valoarea compunerii de poezii. Sincer, nu există cale mai bună prin care să-ți analizezi sentimentele decât poezia.
        Dacă ești furios, nu trebuie să scrii o poezie despre cauza furiei tale. Dar trebuie să fie un poem furios. Așa că haide... scrieți unul.
        Și când ați terminat poemul, descifrați-l de parcă tocmai l-ați fi găsit tipărit într-un manual și nu ați știi nimic despre autor. Rezultatul poate fi uluitor... și înspăimântător. Dar e întodeauna mai ieftin decât să mergi la psiholog.”

        Asta a fost! Aștept să mă încântați cu cărțile pe care le citiți voi, și așa sunt în pană de idei cu ce să mai caut. Cât despre supărarea pe care am avut-o zilele astea, doar ignorați-o, sper să nu mai revin pe acolo niciodată.

                                                                            xoxo, Melissa.