- Mami, mami... mergem acasă? înreabă copila, trăgând cu disperare de mâneca femeii.
Femeia, cu o expresie rigidă, inexpresivă, se coboară la nivelul fetei și îi explică:
- Nu putem merge acasă, micuța mea.
- Dar de ce? Eu vreau acasă, se smiorcăie aceasta, izbugnind în lacrimi.
- Nu există acasă, oriunde te-ai stabili, netrebnicii vor da de tine. De ce crezi că nu ne-a mers bine aici? Oricât ți-ai dori să te ascunzi de ceea ce ți-e scris nu vei reuși. Poți fugi, dar nu poți scăpa.
- De ce mă lași aici?
Puștoaica continuă să plângă, neputându-și imagina ceva mai îngrozitor decât să fie despărțită de singura persoană în care are încredere, pe care o iubește. Femeia o prinde de umeri și o obligă pe fetiță să o privescă în ochi. Își mușcă buza inferioară și, pentru o fracțiune de secundă, o urmă de îngrijorare împletită cu groază i se zărește adânc în ochi, apoi se risipește. Nu-și permite să clacheze, știe asta.
- Ascultă-mă bine: Singura modalitate de a scăpa de ceea ce te înspăimântă e să îi ții piept. Fuga asta m-a epuizat, trebuie să înceteze. Așa că tu vei sta cuminte aici, iar eu mă voi duce să iau taurul de coarne, m-ai înțeles?
Copila aprobă din cap strângându-și ochii în speranța că râul va înceta să mai curgă. Va trebui să fie puternică, pentru mama sa.
Melissa.
Femeia, cu o expresie rigidă, inexpresivă, se coboară la nivelul fetei și îi explică:
- Nu putem merge acasă, micuța mea.
- Dar de ce? Eu vreau acasă, se smiorcăie aceasta, izbugnind în lacrimi.
- Nu există acasă, oriunde te-ai stabili, netrebnicii vor da de tine. De ce crezi că nu ne-a mers bine aici? Oricât ți-ai dori să te ascunzi de ceea ce ți-e scris nu vei reuși. Poți fugi, dar nu poți scăpa.
- De ce mă lași aici?
Puștoaica continuă să plângă, neputându-și imagina ceva mai îngrozitor decât să fie despărțită de singura persoană în care are încredere, pe care o iubește. Femeia o prinde de umeri și o obligă pe fetiță să o privescă în ochi. Își mușcă buza inferioară și, pentru o fracțiune de secundă, o urmă de îngrijorare împletită cu groază i se zărește adânc în ochi, apoi se risipește. Nu-și permite să clacheze, știe asta.
- Ascultă-mă bine: Singura modalitate de a scăpa de ceea ce te înspăimântă e să îi ții piept. Fuga asta m-a epuizat, trebuie să înceteze. Așa că tu vei sta cuminte aici, iar eu mă voi duce să iau taurul de coarne, m-ai înțeles?
Copila aprobă din cap strângându-și ochii în speranța că râul va înceta să mai curgă. Va trebui să fie puternică, pentru mama sa.
Melissa.
No comments:
Post a Comment
Nothing haunts us like the things we don't say.