Thursday, September 11, 2014

'Ce vei face acum?'

        Mi-am petrecut ultimele două săptămâni calculând tot ce n-am reușit până în prezent și da, am fost depresivă. Nu știu dacă am trecut peste inopinata cădere, însă astăzi mi-am propus o mică pauză pentru că, deși sunt îngrozitoare cu propria-mi persoană, nu rezist când vine vorba de răspândirea lucrurilor pozitive. Cunosc perioada aceea când te simți prost și ai nevoie de o motivare, iar videoclipul peste care am avut norocul să dau e unul pe care vreau să aibă toată lumea ocazia să-l vizioneze. Știu că sunteți ocupați și aveți lucruri importante de făcut, dar vă rog să investiți șase minute din prețioasa voastră viață în mesajul următor. Multumesc!


                                                                                 Melissa.

Wednesday, September 10, 2014

People leave

        Oamenii, indiferent cât de apropiați îți sunt, întodeauna vor găsi un moment prielnic să-și strângă lucrurile și să dispară din viața ta. Unii îți vor servi o minciună ca să te simți cât de cât comfortabil cu plecarea lor, alții îți vor spune pur și simplu adevărul, iar o parte dintre ei nici nu își vor obosi gura. E ceva de așteptat, nimeni nu-și dorește să rămână pe aceeași bucată de asfalt pentru totdeauna. Însă persoana lor ar trebui să îți lase cel puțin o amintire plăcută, oricât de mică. Călătorii mei nu mi-au oferit plăcerea aceasta. Și-au luat zborul fără să am șansa să le spun adio, fără să le spun fiecăruia cât de mult înseamnă pentru mine, fără o ultimă îmbrățișare, iar abandonul mi-a înegrit viziunea asupra timpului petrecut împreună cu ei. 
        M-am întrebat în toți anii aceștia de ce nu merit un sfârșit frumos și singura concluzie de care sunt capabilă e, ca întodeauna, că întreaga situație se datorează nesiguranțelor mele, neajunsurilor mele, complexităților mele, cuvintelor mele, acțiunilor mele și defectelor mele. Bănuiesc că nu a fost să fie, că exist fără să trăiesc, că mereu va fi vina mea. Nici nu știu să mă explic, nu vreau să mă explic. Vreau doar să se ivească ceva pozitiv în viața mea, ceva care să-mi redea crezarea că lucrurile se pot îmbunătăți, ceva care să îmi ocupe gândurile încât să nu îmi mai umplu mintea cu toate eșecurile mele. Vreau ceva ce nici nu știu ce este. 


                                                                                 Melissa.

Friday, September 5, 2014

Desfătare

          "Mon cœur? Il est à prendre
           Comme tout cœur d'enfant.
           Il n'est pas à comprendre
           C'est un cœur cerf-volant."



        Inima și rațiunea nu sunt întodeauna în relații amicale. Întrebările și îndoielile nu vor înceta niciodată să răsară în cele mai nepotrivite momente. Nu se vor sătura nicicând să tragă de persoana ta în toate părțile, să îi ceară explicații pe care nu le deține și să-i sufle în față toate posibilele eșecuri.
        Vreau să închid ochii pentru o secundă, iar mintea mea să nu conceapă absolut nimic. Aparent ușor de îndeplinit, însă probabil imposibil. Creierul uman nu-și încetează flecărelile nici în somn. Și, totuși, vreau un moment de liniște, în care să nu-mi tremure concepțiile sau să se încline vreun taler. Vreau să pocnească cineva din degete și universul să amuțească. Vreau să mă plimb printre statui, admirând, fără să aduc vreuna la viață. Pentru asta trebuie să trișez.
        „Ce gândire prostească are fata asta!” veți spune. Vă dau dreptate. Judecata mea e defectă, s-a pierdut pe undeva prin străfunduri și s-a alterat. Un cunoscut i-a furat scaunul la masa deciziilor, oferindu-i unul de-o influență neînsemnată. De atunci dau prin gropi, fiind condusă pe o rută distrugătoare de o inimă cu nevoi.
        Însă, lăsând la o parte urmările, mi-am îndeplinit scopul.

                                                                                 Melissa.

Thursday, August 28, 2014

Set-back

        M-a îmbrățișat, oferindu-mi un nou început și în momentul respectiv am știut că voi plânge. Poate nu de față cu ea, nu în drumul spre casă, dar în seara aceea cu siguranță. Mi-a lipsit prietenia specială, zâmbeam până la urechi. Nu-mi aminteam lucrul acela teribil pe care se presupune că l-am făcut. A refuzat mintea mea să-l păstreze ca să mă scape de vinovăție? 
        Însă lucrurile nu s-a petrecut cum mă așteptam odată ce am ajuns din nou între patru pereți. Realitatea m-a ajuns din urmă. N-a ezitat să-mi spulbere norul de tihnă în care m-am refugiat. Noi nu vom mai fi la fel ca înainte, nici măcar pe aproape. Firul prieteniei nu mai este sigur după ce capătă un nod. Distanța pe care am dezvoltat-o într-un an nu se va dizolva după o seară, iar încrederea nu se va mai înghesui în buzunar, indiferent de eforturile de care sunt capabilă. În consecință le-am dat frău liber purtărilor mele. M-a izbit realizarea lucrurilor pierdute. Am vărsat lacrimi câte n-am îngăduit în tot anul de separare, an în care am respins adevărul și l-am înlocuit cu ură, furie și aroganță, an în care mi-am hrănit ego-ul cu lucruri greșite, crezând că golul se va umple. M-am eliberat, însă greutatea pe care mi-am scuturat-o din spinare a fost înlocuită de una proaspătă, posibil mai temeinică, regretul. Sunt atât de multe aspecte pe care le-am omis, atât de multe detalii care îmi urgisesc existența. E insuportabil spectacolul de culori din fața ochilor mei. 


                                                                                 Melissa.

Wednesday, August 27, 2014

Shameless

        Privesc o pagină de blog albă de cel puțin un ceas. M-a părăsit glasul, nu știu să explic ce se întâmplă în momentul de față. Probabil nici eu nu pricep pe deplin ceea ce se desfășoară în interiorul ființei mele. Mă învârt prin casă fără un scop anume, privesc ploaia grea, neașteptată, cum îmi persecută geamul, răsfoiesc tumblr-ul, scrijelesc propoziții nesemnificative în jurnal și îmi reprim lacrimile. Oamenii nu înțeleg puterea care o posedă cuvântul. Nu bagă de seamă ruptura pe care o produce în țesătura inimii. Nici eu n-am conștientizat până în prezent că prezintă o capacitate într-atât de mare încât să-mi deregleze psihicul. Sunt răvășită, însă respir adânc, închid ochii și îmi revin.
        Iau asupra mea toate consecințele, întreaga situație a pornit din dorința mea de socializare. Mi-am lăsat mintea îmbătată ușor, admit și regret. Am alergat prea repede și cu pași mult prea mari spre ceea ce am crezut că-mi aparține. Persoana care-mi păzește fericirea mi-a dovedit contrariul. Repercursiunea s-a petrecut la fel de repede cum mă așteptam: Persoana și-a scos ciocanul, unul mare, negru, trist, cu experiență, și mi-a zdrobit înima într-o fracțiune de secundă. Singurul detaliu amuzant din povestea aceasta e amalgamul de litere care mi-a fost servit în urma impactului. Nu merit nici măcar o explicație.


                                                                                 Melissa.

Tuesday, August 26, 2014

Confused

        „Okay, văd că nu îți pasă.”
        Nu înțeleg de ce ai spune asta. Nu înțeleg cum te aștepți să răspund. Cum să îți împărtășesc că ceea ce simt pentru tine e cu totul diferit față de ceea ce crezi? Desigur, s-ar putea să mă înșel și eu în privința perspectivei tale, însă mă descurc cu ce primesc. Și îmi oferi bucăți foarte modeste.
        Nu înțeleg de ce ai folosit cuvintele acelea. Nu înțeleg unde am greșit, încât te-am condus pe acea cărare. Nu înțeleg atât de multe în mometul de față. Mi-e rușine să te întreb. Poate nu merit răspunsuri, de aceea ești indiferent. Greșesc, dacă mi-aș dori să contez în ochii tăi? Ochii tăi, ăia care am zis ca nu îmi plac. Am mințit.


                                                                                 Melissa.

Saturday, August 23, 2014

Secundele vieții

        Ai plecat în speranța că te vei întoarce. Mi-ai promis că schimbarea nu e definitivă, că vei reveni cu brațele deschise și mă vei strânge la piept, că vom petrece timpul împreună ca întodeauna. S-a prelungit așteptarea? Îmi lipsesc șoaptele în miez de noapte, gândurile labirintice despre viitor, multitudinea de flori care-mi răsăreau în grădină, clipele de extaz și praful de stele. În absența ta universul s-a oprit, timpul însă continuă să-mi zbârcească fața. Rutina îmi amenință sufletul, îi împietrește vanitatea. Percep un gol cum mă cuprinde, esența se evaporă, în ciuda încercărilor mele de a o păstra. Șansele pornesc la vale.
        Păstrez în minte un miros de ploaie. Revoncând imaginea unei seri de vără aud stropii prăpădindu-se pe pervaz. Un fulger străbate cerul, bubuitul îl urmează. Privesc în van cărarea pe care ușor te-ai pierdut în ceață. Mă concentrez pe chipul tău, nu-mi pot aminti motivul întregii neînțelegeri. Norii m-au părăsit odată cu tine. Ai să mă lași să mă ofilesc?


                                                                                 Melissa.

Thursday, August 21, 2014

Leapșa: Behind the Blog


        Salutări tuturor! Pentru că sunt o persoană incredibil de obraznică astăzi, mi-am permis să ciordesc această leapșă de la Bia. (mulțumesc^^) N-am mai pălăvrăgit nimic despre mine direct (nu știu dacă mă exprim corect) în ultima vreme, însă nu ați pierdut nimic, viața mea e în aceeași rutină plictisitoare și anostă. M-am săturat până peste cap de vacanța asta, mă ține în loc, așa că da, aștept să înceapă școala și noile provocări odată cu ea. Acum că am terminat cu scurta (uriașa) introducere sunt gata să atac întrebările!


Reguli:

1. Trebuie să răspunzi sincer;
2. Trebuie să iei imaginea tag-ului şi să o încorporezi în postarea ta;
3. Tăguieşte cât mai mulţi din blogării tăi favoriţi.
Vor şi şapte întrebări universale (pe care le ia toată lumea) şi patru (sau mai multe, dar minim patru) lucruri despre tine pe care vrei să le ştie ceilalţi.


      1.Din ce oraş eşti?
        Arad, viitoare Capitală Culturală Europeană dacă învingem.

      2.Câţi ani ai?
        Am împlinit 15 în Iulie.

      3.Care e mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?
        O întrebare interesantă la care găsesc întodeauna alt răspuns. Uneori am poftă de cartofi prăjiți și consider că i-aș putea mânca o eternitate, însă alteori nici nu vreau să îi văd în fața ochilor. Gusturile mele la categoria asta se schimbă zilnic după poftele care le am. Astăzi am poftă pe ficat de pui pane și porumb.

      4. Care e cel mai mare vis al tău?
        Am renunțat la visuri nu cu mult timp în urmă.

      5.Cea mai mare frică a ta este:
        Consider că mi-am atins deja toate fricile. Am dat-o în bară cu prietenii, cu persoana de care îmi place, cu aspectul corpului meu, probabil și cu viitorul. Deci orice ar fi n-are decât să sară pe mine.

      6.Care e citatul tău preferat, dar motto-ul?
        Sunt atât de multe pe care le simt încât n-aș putea alege vreodată unul preferat, așa că am să-l atașez de această postare pe primul care îl găsesc în calculator.


        Motto: 


      7.Aici va fi o (sau vor fi mai multe) întrebare/i pusă/e de cititorii tăi. Revin-o cu un edit.
        Aștept întrebările voastre!
      Întrebarea Dianei: Cum ai început să scrii?
        Scrisul nu știu cum a început, probabil prin clasa I când m-a cadorisit mama cu primul jurnal, deși scriam și înainte pe hârtii, însă blogușorul a pornit de la un punct sigur. Am o prietenă, Emma, care are un blog pe wordpress. Sophie mi l-a arătat și mie. Până în momentul ăla nu auzisem de bloguri. Mi-a plăcut formatul paginii sale, îi admiram cititorii, așa că am zis „de ce nu?”. În ziua aceea s-a născut primul meu blog, pe wordpress, numit „SmileKitty”. A supraviețuit cam 2 ani, s-a stins, iar „Just me down here” i-a luat locul. La scurt timp am creat pe blogger altul pentru recenzii, „Săculețul cu minuni”. Descoperind multitudinea de opțiuni oferite de blogger mai aveam nevoie de un blog care să nu fie pentru recenzii - minunăția de față. Blogul cu recenzii a decedat și el. În prezent am unul pe wordpress și acesta. (^^)

        Patru detali, pe care probabil nu le știți, despre mine:
        1.Pe fiecare dulap din camera mea se găsește câte un anime. Nu obișnuiesc să mă uit la anime, nu știu nici măcar un nume de personaj de anime, însă îmi place aspectul lor. Le-am lipit prin cameră în urmă cu doi ani sau poate mai mult și de atunci au rămas acolo.
        2.Mă atașez de obiecte simple precum brățări, cercei, un semn de carte sau o pernă, iar cu cât trece mai mult timpul le consider norocoase. 
        3.Îmi place să-mi petrec timpul online pe wattpad, 7cups și privind seriale. 
        4.Am un prosop roz, uzat, de pe vremea când eram bebeluș în cutia cu amintiri de pe dulap. Bunica obișnuia să mi-l pună pe fundul vailingului când îmi făcea băiță ca să nu alunec. 

        Nominalizez pe Faye, Dudus, Rose, Ascunsa, Lavi, Dia și oricine mai îmi vizitează blogușorul și are dispoziția necesară să umple niște rânduri cu aspecte despre ei înșiși. Pupici!


                                                                                 Melissa.

Wednesday, August 13, 2014

Hard choices

           "What I have it's not the same with what I wish, 
                    maybe not even what I need."

        Universul îți oferă o balanță inegală și îti pune la dispoziție diferite obiecte pentru a o echilibra. Succesul depinde de tine și de alegerile pe care le faci, consecințele sunt rezultate până în momentul împlinirii. Știi că ești aproape, știi că îți aparține, însă îl poți atinge? Analizează situația de față. Merită să te întorci la renunțare? Nu consideri noul început o oportunitate mai sigură? Dorința pe care umăr se află? Socotește avantaje și dezavantaje. Adu contraargumente împotriva ta. Gândește ce e mai corespunzător pentru etapa următoare, ce îți va obține mai multă fericire: un ambalaj impecabil cu un interior sfărâmat sau învelișul imperfect cu stabilitate emoțională? Nu te pripi, oricare dintre cele două se poate dărâma în orice moment, devenind viceversă.


                                                                                 Melissa.

Saturday, August 9, 2014

It's gone forever

        - De câte ori ai nevoie să îți mai zic? Visezi la ceva ce nu se va întâmpla niciodată! Toate întâmplările, stările și sentimentele care mi le povestești îmi demonstrează că nu ai trecut mai departe. Mi-ai promis, îți încalci cuvântul în decursul fiecărei respirații! Asta este persoana care îți dorești să fi? Mincinoasă?
        Tânăra scutură din cap, strângând din ochi. El oftă, frecându-și tâmplele exasperat. Nu îi putea controla ființa, însă ar fi trebuit să îi pună conștiința în mișcare până în momentul acesta. Ce fel de om așteaptă în gară un tren care a plecat? Degeaba i se spune că vor veni altele, ea nu înțelege, ea își dorește să se afle numai în trenul respectiv. Și îl plânge, în fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă, indiferent că varsă lacrimi sau nu. I se citește oboseala pe chip, ridurile și cearcănele nu se sfiesc să apară. Nu mai e conștientă de propriul ei bine.
        - Nu mai plânge, te implor!
        Și așa a făcut, a inchis robinetul de lacrimi, mutând șederea suferinței înapoi în interior. Au stat amândoi tăcuți, îngândurați, ascultând suspinele până s-a așternut liniștea deplină. Acum nu mai ținea ochii închiși, privea în gol, purtând o expresie tristă, părăsită de speranță. Atunci el a realizat motivele. Ea se abandonase pe sine, pentru că pierderea îi era singura certitudine.


                                                                                 Melissa.

Friday, August 8, 2014

I need you

        Nu vreau să te deranjez, presupun că deja mă eviți. Știu că m-am comportat greșit, poate execrabil. Îmi cer scuze. Chiar dacă trei cuvinte nu înseamnă mult, nu îți pot descrie regretele. Am primit încă o șansă și pentru a mia oară i-am dat cu piciorul. Nu știu ce e neînregulă cu mine. Mereu mă străduiesc prea tare. Trebuia să îi port de grijă, nimic mai mult, așa ar fi înflorit. Iartă-mi eșecul. Dacă nu e prea mult, poți să te întorci? Îmi lipsești. Nu e corect din partea mea, însă am nevoie de tine. Ești o etapă importantă a vieții mele, promit să-ți dau drumul înainte să te rănesc a doua oară. Voi fi mai atentă la cuvinte, la fapte, la orice detaliu. Cunosc impactul, cunosc indiferența, cunosc răceala. Te rog, o putem lua de la capăt?


                                                                                 Melissa.

Thursday, August 7, 2014

There's a piece missing

        Ești al meu, suflet piedut pe ape. Recunoaște și alătură-te inimii mele. Daca nu imi aparții mie, atunci cui? Nu existi fără ființa mea. Te-ai rătăcit îngrozitor urmărind himera acea. Abia acum realizezi că nu a meritat. Nu te lăsa păgubaș, o greșeală nu-ți va ruina frumusețea în ochii mei. Ți-am promis eternitarea, n-am să-mi pierd loialitatea pentru mica ta abatere. Vino acasă, îmi lipsești. 


                                                                                 Melissa.

Tuesday, August 5, 2014

Emotions running through my cheeks

        Silly little girl, stop crying. Whoever made you pour brines like this it's not worth it. Face your sadness, fight back, conquer. You can't stay like this forever, no one is supposed to be powerless for a lifetime. Gather up.
        Surrounded, surrounded...


                                                                                 Melissa.

Saturday, August 2, 2014

Pășește înainte

        Gândește-te la toate locurile care nu ți-au încântat până în prezent privirea. Imaginează-ți câte orizonturi ai putea atinge, câte sentimente ai putea gusta și câte cântece ți-ar putea invada teritoriul, dacă continui călătoria. Câte suflete n-ai cunoscut încă? Câte mai îți sunt repartizate? Câte dintre ele îți vor înfunda inima cu fluturi? Câte lacrimi vei mai vărsa în numele nefericirii? De câte rătăciri vei mai avea nevoie ca să-ți găsesti jumătatea? Ce calități vei dobândi prin aventură? Vrei să pierzi toate astea? Deschide aripile și zboară înafara labirintului în care te-ai pierdut, sunt multe frumuseți care te așteapta afară, gata să te copleșească și să-ți readucă zâmbetul pe chip. Prețuiește lecția și sparge zidul. Cărarea ta continuă să se scurgă prin pădure alături de necunoscut. Îmbrățișează schimbarea.


                                                                                 Melissa.

Friday, August 1, 2014

Steaua universului meu și-a dorit să fie căzătoare

        Îți dedic ție această serenadă, Suflețel.
        Un gând mi-a deranjat rutina astăzi, o amintire alături de tine. Mai știi cum dominam împreună Încrederea de Sine și Curajul, cele mai stimate regate ale societății? Zburam deasupra prăpastiei, denumită de cunoscători Depresie, Anxietatea nici nu visa să ne încâlcească în mrejele ei, știa că îi vom cuceri regiunea și îi vom aduce pierzare. În dreapta ta simțeam că pot stăpâni lumea.
        Mi-a revenit în minte planul care îl aveam cu tine, unul care n-am izbutit să ți-l împărtășesc. Dacă binevoiai să mă ți de mână când te-am rugat, în loc să fugi, ți-aș fi arătat frumusețea pe care o puteam crea, sentimentele negative pe care le-am fi putut subjuga și desființa, puii de drac pe care i-am fi putut neutraliza, imaginea omenirii sub conducerea noastră.
        De ce te-ai abandonat împreună cu nefericiții neînțeleși de soartă n-am să înțeg niciodată, aveai un scop imens odihnindu-se pe umerii tăi. Deși m-ai părăsit cu câteva secole în urmă, încă îți duc dorul și te admir la fel de mult. Rătăcirea ta nu-mi schimbă cantitatea de iubire, te iert. Dacă vrei să te întorci, mă vei găsi tot acolo unde stăteam când ai plecat, păzită de nesiguranță, teamă și prejudecăți, persoane care și-au crescut influența asupra mea în lipsa ta. Îndiferent de următoarele tale alegeri, eu am să te port lângă inima mea pentru tot restul suflărilor mele.


                                                                                 Melissa.