Shameless

        Privesc o pagină de blog albă de cel puțin un ceas. M-a părăsit glasul, nu știu să explic ce se întâmplă în momentul de față. Probabil nici eu nu pricep pe deplin ceea ce se desfășoară în interiorul ființei mele. Mă învârt prin casă fără un scop anume, privesc ploaia grea, neașteptată, cum îmi persecută geamul, răsfoiesc tumblr-ul, scrijelesc propoziții nesemnificative în jurnal și îmi reprim lacrimile. Oamenii nu înțeleg puterea care o posedă cuvântul. Nu bagă de seamă ruptura pe care o produce în țesătura inimii. Nici eu n-am conștientizat până în prezent că prezintă o capacitate într-atât de mare încât să-mi deregleze psihicul. Sunt răvășită, însă respir adânc, închid ochii și îmi revin.
        Iau asupra mea toate consecințele, întreaga situație a pornit din dorința mea de socializare. Mi-am lăsat mintea îmbătată ușor, admit și regret. Am alergat prea repede și cu pași mult prea mari spre ceea ce am crezut că-mi aparține. Persoana care-mi păzește fericirea mi-a dovedit contrariul. Repercursiunea s-a petrecut la fel de repede cum mă așteptam: Persoana și-a scos ciocanul, unul mare, negru, trist, cu experiență, și mi-a zdrobit înima într-o fracțiune de secundă. Singurul detaliu amuzant din povestea aceasta e amalgamul de litere care mi-a fost servit în urma impactului. Nu merit nici măcar o explicație.

                                                                                 Melissa.