Secundele vieții

        Ai plecat în speranța că te vei întoarce. Mi-ai promis că schimbarea nu e definitivă, că vei reveni cu brațele deschise și mă vei strânge la piept, că vom petrece timpul împreună ca întodeauna. S-a prelungit așteptarea? Îmi lipsesc șoaptele în miez de noapte, gândurile labirintice despre viitor, multitudinea de flori care-mi răsăreau în grădină, clipele de extaz și praful de stele. În absența ta universul s-a oprit, timpul însă continuă să-mi zbârcească fața. Rutina îmi amenință sufletul, îi împietrește vanitatea. Percep un gol cum mă cuprinde, esența se evaporă, în ciuda încercărilor mele de a o păstra. Șansele pornesc la vale.
        Păstrez în minte un miros de ploaie. Revoncând imaginea unei seri de vără aud stropii prăpădindu-se pe pervaz. Un fulger străbate cerul, bubuitul îl urmează. Privesc în van cărarea pe care ușor te-ai pierdut în ceață. Mă concentrez pe chipul tău, nu-mi pot aminti motivul întregii neînțelegeri. Norii m-au părăsit odată cu tine. Ai să mă lași să mă ofilesc?

                                                                                 Melissa.