ce-i acel dor care se zbate-n al meu piept,
acea dorință de aventură...
un deal, o cetate, o superstiție?
poate o bucată de pânză de care depinde-o viață
când spre cer se-nalță-n bătaia vântului
și visul și curajul.
atunci când ți-am dăruit o castană
găseam o formă de sentiment în ele,
credeam c-ai s-o păstrezi până se va prinde mucegaiul
ș-apoi surâzând îmi vei cere alta.
atunci când te-am însoțit în ploaie
așteptam să-ți sece mâhnirea,
ca să-ți umplu fântâna cu raze de soare,
sclipitoare asemenea zâmbetului
pe care l-ai acoperit adesea-n complimente.
sunt țărmuri îndepărtate
care-atârnă de-un fir sau se plimbă pe el,
amintind cântecul blestemat cu fărâme de franchețe,
o cană de cafea, un examen și ignoranță,
întrucât nu m-ai așteptat tu.
Melissa.
No comments:
Post a Comment
Nothing haunts us like the things we don't say.