pe aripile confuziei

          "Some cry with tears; others with thoughts."

        Mă perind prin labirintul vieții, căutând în disperare o portiță de ieșire, o arcadă înverzită anunțând finalul chinului. Și deși o caut cu mintea pretudindeni, seara mă întreb dacă as păși spre ea. Mă simt mai în siguranță știind că ar fi acolo, cunoscându-mă și binevoind să mă ajute, însă nu m-ar lua ea oare mult prea devreme? Nu simt că aparțin grădinii de puieți veseli și plini de încredere. Uneori ei îmi zâmbesc și îmi oferă o vorbă bună care-mi ușurează ziua, dar de cele mai multe ori mă îmbrâncesc și râd de hainele mele pătate cu noroi. Poate și pe ei îi încearcă același sentiment. Sau nu. N-am să știu niciodată. Se pricep la aparențe mai bine ca mine.
        Mi-am legat simpatia de un individ temporar și imprevizibil. Il văzusem chiar ieri. Ieri fiind in urmă cu două zile, însă arsura își păstrează aceeași prospețime. Mi-a tăiat calea tocmai când mă așteptam mai puțin să-i văd chipul, ca întodeauna. Se anunța o ceață adâncă deasupra apelor mele, amețindu-mă îndeajuns încât să pierd esențialul întâlnirii. Totuși, se prea poate ca întâlnirea să fi fost lipsită de esențial deoarece primele cuvinte care au ajuns la urechile mele n-au fost în chip de salut. Ele constituiau un „la revedere” repezit, precum alungi un tânțar care îți bâzâie lângă ureche. N-am înțeles, dar i-am făcut o promisiune inutilă.

                                                                                 Melissa.