acei ani

„Când te trezești în beznă, singurul lucru pe care-l poți face este să închizi ochii și să încerci să te obișnuiești cu întunericul.”

mă găsesc pe covor, înconjurată de trei cărți diferite, începute în zile diferite, cu stări diferite, gândindu-mă la trei persoane diferite. nenumărate posibilități și totuși, totuși doar o direcție rămasă: înainte. oricât de vânăt ești în suflet, cu privirea stingheră în zare, mergi înainte. doar unde altundeva să mergi? dac-aș putea pătrunde în anii ăia frumoși pe care nu i-am trăit pe-ndelete, ah, da, acei ani. să fi fost cea de-acum, mai cu scaun la cap și ezitare-n vorbe, sigur îmi încâlceam mai potrivit ițele. și corbul, frumusețea cu penele lungi, negre și ondulate, care a dansat cu mine într-o seară, mi-ar fi încă aproape, șoptindu-mi complimentele pe care atunci nu le apreciam, ba chiar le respingeam rușinată. avea un surâs în care nu citeai nimic altceva decât mister, puțină teamă și multă, foarte multă, curiozitate. „ce să fac cu vrabia asta tăntălaie?” probabil că se întreba. și apoi mă săruta din nou, amuzându-se de stângăcia mea.

                                                                                 Melissa.