toate cele

„Păianjeni mulți - recitam buimac - păianjeni mulți îmi caută inima.”

ți-am scris poezie și ți-am înmânat-o cu teamă. ți-am dăruit o fotografie, cu buza inferioară tremurându-mi. te-am privit fără să rostesc cuvinte, surâzând la chipul tău scăldat în razele de soare care pătrundeau printre crengile copacilor. ți-am tăiat feliuțe de mere și le-am așezat cu grijă într-o caserolă, că poate vei fi mai vesel și știu că-ți displace ciocolata. am dat fuga până la tine când mi-ai spus că ești necăjit, mi-am pus țelurile deoparte să te sprijin. te-am așteptat în ploaie, cu părul umed și sufletul strâns. ți-am acceptat întârzierile nenumărate, am lăsat ore să treacă până să te-ntreb de ce. am suportat ironiile, nesigură pe mine, rușinată, înfrântă, și-am întârziat acasă, alegând pe drum, ca să petrec timp cu tine. am rămas trează nopți la rândul ca să-ți potolesc temerile, să-ți ascult vocea. mi-am investit chefurile de la Deva în telefoane către tine, străduindu-mă s-aduc puțină fericire-n aniversarea ta. ți-am legat la mână nu doar o brățară, ci și afecțiunea mea. ți-am împrumutat o carte de poezii, însă doar după ce am subliniat toate citatele care mă duc cu gândul la tine. te-am invitat în visele și visurile mele. am șezut liniștită în dreapta ta, ascultând întreaga poveste lipsită de-un final satisfăcător, fără să vreau ceva în schimb, fără să reproșez neatenția ta, urmărind când ai să-ți pansezi rănile. ș-apoi m-am frânt, am clacat și m-am ascuns. n-ai întrebat de mine zile la rândul și ți-am simțit lipsa. pe când am izbutit să-mi controlez respirația, îți găsiseși altă companie. și m-am sfărâmat în scurt timp din nou.
acum mă adun fără tine și las în urmă toate cele făcute în ajutorul tău, toate cele care încă pulsează-n mine ca un dor nestingherit, de parcă ieri ți-aș fi dăruit prima castană și-am ascultat prima ta șoaptă-n tren. de parcă abia ieri m-am îndrăgostit de tine, atingându-ți obrazul cu dosul palmei lângă cetate, surprinzând tresărirea ta. de parcă încă încerc să neg amprenta permanentă pe care o vei lăsa-n adolescența mea. de parcă ești singurul pe care-l pot întâlni. dar știu mai bine.
și tu tot nu înțelegi. tot mă sufoci și telefonezi. mă cauți, mă abandonezi. tragi de inimă s-o ai, apoi o arunci ca să ai pentru ce te agita. nu vrei să o păstrezi, dar vrei să fie păstrată pentru tine.
am încheiat leapșa, mi-am făcut bagajele și mă pregătesc să plec. vreau cartea, finalul și liniștea. să mi te amintesc cu drag, dar să nu ne revedem, nici acum, nici peste ani. să mă întreb ce mai faci fără să aflu vreodată, ca să-mi pot imagina ceva dezirabil. să rămâi acea fantezie frumoasă, de nespulberat. acel băiat creț, ciufulit și nedormit, cu ochii de ciocolată, deși nu ți-a plăcut vreodată ciocolata, care studiază în gol, analizează prea mult și spune prea puține. acea persoană pe care-am cunoscut-o, am adorat-o ș-apoi am eliberat-o. rămâi cu bine.

                                                                                 Melissa.