mică fantezie

„Ne privim pe noi înșine, și simpla tensiune a spectacolului ne cucerește.”

        Să recuperăm fotografiile cu noi zâmbind la malul mării, într-o seară călduroasă de vară, așezați pe un șezlong și mușcând cu poftă dintr-o felie de lebeniță. Adierea sfârșitului de poveste îți răvășea artistic pletele crețe, cu reflexii arămii în scăldarea soarelui și sclipiri de mister sub pătura lunii. Parcă erai două persoane condensate într-una: un tu romantic, cu un surâs ștrengar pe-un colț, care rostea vorbe calde și purtătoare de grijă, apoi un tu modern, glumeț și frângător de inimi, alergând în goană după o fată, care te concedia fulgerător printr-o scuturare a mâinii. Îmi aduc aminte întrebarea pe care ți-am adresat-o cu sufletul la gură, urmată de un răspuns a nu se ghici deranjat sau indiferent. Ai fost mereu răbdător cu mine, iar eu nu izbândeam să pricep de ce aveam parte de un tratament special, asemenea unei piese de porțelan prețioase, mereu cuvinte alese, delicate. N-ai vrut niciodată un scop în persoana mea (cel puțin eu n-am sesizat unul), iar comportamentul tău flexionar mă bulversa până la punctul rușinii. Cândva, într-o zi oarecare, pe care nu mi-o pot contura în memorie, ți-ai înlocuit conduita cu o răceală care-mi zburlește sinele. Străinii stăpâneau conversații mai afectuase decât eu și tu. Mă înjunghia în țeastă fiecare privire glacială și fiecare gest reținut din partea ta. Încet, firul de ață care ne lega într-un univers paralel, construind un pod de simțire între ființele noastre, s-a desprins de pieptul tău, după neștiut câte smuciri, și a zăbovit pe pământul rece, vibrând până la mine cu o durere surdă. Socotelile întărzie să apară și mă tem că, după atât trecut, nu împărțim un viitor.
        Noaptea tărziu retrăiesc clipa în care vocea și genunchii-mi tremurau, greața vertijului apăsa necontenit, iar umărul mi se atingea vag de al tău, expediind semnale în tot organismul meu, îngropat sub teroarea adevărului. Atunci mă păcălesc că, peste ani, sau decenii, sau cine știe, copiii tăi vor auzi povestea fetei emoționate de zece ani care și-a mărturisit simpatia într-o stațiune cu nume de planetă, în timp ce vă învârteați în cercuri sub o umbreluță albă. Moment capturat în eternitate, răsunând ca un ecou în transcripția notelor unui pian prăfuit de vreme. O mică fantezie ce locuiește în mine, că îmbujorarea mea va dăinui în străfundurile tale, că poate îți va lăsa un gust dulce.

                                                                                 Melissa.