pretext

„Fata asta niciodată n-a trăit cu adevărat, 

și prin urmare nici n-a putut cu adevărat să moară.”

        Aș vrea ca astăzi să nu fie un pretext pentru mâine. Să nu mai dau din picioare și să mă învârt în cercuri, în așteptarea a ceva ce va veni cândva, iar când va veni, și numai atunci, mă voi simți completă. Aș vrea să-mi simt complexitatea și să-mi apreciez sinele pentru lucrurile pe care le știe, nu pentru cele pe care le știu ceilalți sau pentru cuvintele pe care ei mi le atribuie. Știu că sunt mai mult decât etichetele, privirile, replicile lor și, totuși, capitolul practică mă lasă rece. O continuă teorie se scrie în istoria ființei mele. O dau mai departe, oamenii se bucură, mă ridică în slăvi, apoi în cinci zile uită. O altă minune poposește la pragul casei. Fetița cu manuale și zâmbet stângaci este mijlocul, nu scopul fericirii. Nu e remarcată în fotografii, un chip înnecat în mulțime, un univers care nu stârnește nicio curiozitate. Și-ți revine întrebarea pentru ce anume s-a pogorât din neființă pe pământul ăsta? Să fie doar o altă existență efemeră, să respire aer ca să-l irosească? Izgoniți creatura. Striviți-o fără dorințe, și-așa e expirată.

                                                                                 Melissa.