Nous sommes les inconnus

        Stropi mari, fulgere și tunete descarcă supărarea în locul meu. Mă pricep să fiu nehotărâtă. Probabil aștept să fiu premiată pentru extraordinarele mele merite. Jonglez cu opțiunile, fără să știu pe care o prefer. Îmi pun la îndoială orice acțiune, involuntar. Mi-aș dori să fie cineva să-mi spună categoric riscurile tuturor activităților mele, șansele să reușesc și dacă merită efortul. Mi-ar plăcea să aleagă altcineva pentru mine. Atunci aș avea pe cine să învinuiesc la eșec. Altfel sunt doar eu și marele semn de întrebare care stăruie deasupra oricărei idei.

        Mă plimb printr-un labirint care deține două ieșiri: ceea ce îmi doresc să fiu și ceea ce e corect să fiu. Lupta vieții mele constituie care portiță de scăpare o voi găsi prima mă va găsi prima, iar obstacolul că niciuna din ele nu este suficient de clară pentru a fi urmată. Așa că mă aflu în această minunată încurcătură de tufișuri, admirând verziturile și întrebându-mă când îmi va poposi scumpa mână de ajutor promisă de toți și pe la mine. Poate că zăbovesc pentru ceva ce n-are să sosească niciodată. Posibil să fie toate minciuni, conform prezicerilor făcute de intiuția mea.

        "Et le voilà perdu dans un absurde dédale."

                                                                            Melissa.