poate ar trebui să iau o pauză din forfota vieții și să-mi amintesc.
a venit acel decembrie în care m-am întâlnit cu Verzișor în Cărturești să povestim de lunile petrecute departe de casă. aveam ceai, fulare și cărți, plus fursecuri și poeme. exact cum plănuisem cu puțin timp în urmă, însă parcă trecuse o veșnicie. parcă m-am rătăcit într-o lume care nu stă în loc. trei luni cât au trecut par a fi trei ani și nu mă mai regăsesc între pereții portocalii și mulțimea de perne. am nevoie de spațiu, gălăgie și aventură. și cel mai mult de mine. o să revin aici.
am râs mai mult decât am plâns. însă nu pentru că așa am vrut, ci pentru că n-am avut timp să plâng, iar acum simt că nu mai pot. am ajuns prea departe cu ziditul să mă apuce ploaia.
realizez cât de importanți sunt oamenii ăștia care mă știu cu toane. cât de important e să ai la cine veni acasă și la cine să pleci și mai departe. am învățat că nu toți îi au și de aceea simt că nu i-am apreciat destul.
i-am povestit dragei mele Verzișor peripețiile mele.
i-am povestit cum punctele ciocolatii s-au strecurat afară din viața mea, însă încă se străduie să plece din gând. poate e de vină perioada. poate pentru că anul trecut încercam să dau de el referitor la ceva ce credeam că e important (încă nu știu dacă a fost, n-am avut ocazia să-i spun). poate e nenorocita aia de scrisoare pe care încă o port cu mine. poate e persoana aia cu care mi se pare că m-a înlocuit (sau s-a străduit să) irelevant.
i-am povestit despre băiatul cu pălărie și excesul meu de curaj. despre seminarul care mă împinge la mărturisiri și acte impulsive. despre cum n-am ajuns la nicio concluzie. despre cum încă îl dezvinovățesc pentru că știu că aici va mai fi de adăugat.
i-am povestit și despre legăturile scânteietoare cărora nu le-am acordat o apreciere până de curând. m-a surprins reacția ei: „mă așteptam la voi doi”. eu nu mă așteptam. vreodată. încă nu mă aștept și nici nu mai vreau. lumea lui e atât de ruptă de a mea încât mă miră capacitatea noastră de a comunica. aici nu mai vreau să adaug. oricât am încercat să mă conving că ar fi, mă sperie destul gândul lui în viața mea așa cum e, să adaug mă îngrozește. e ceva acolo de aflat. ceva înspăimântător. sau poate mă înșel. irelevant.
Melissa.
This comment has been removed by a blog administrator.
ReplyDelete