„atât de naivă”

„abia aștept să nu mai aștept”

una dintre ultimele zile petrecute în Cărtu cu Verzișor înainte de provocarea care urmează. vărul ei face o poză de ansamblu colțului de rai, înștiințându-ne că mobilierul urmează să fie înlocuit. privesc nostalgică la mesele verzi cu negru, la băncuța unde obișnuiesc să așez șervețelele și telefonul. sunt uzate, întradevăr, însă poartă amintiri pe care nici un alt set de mese nu le poate înlocui. pereții dăinuie în aceeași nuanță de verde, așteptând tablouri noi să-i împodobească. multitudinea de sortimente de ceaiuri, ceșcuțe, căni și ceainice conferă și mai multă culoare încăperii, acoperind parțial vederea librăriei. un loc deosebit pentru oameni deosebiți, cum obișnuia dânsa să-l numească.
din difuzoare se aude în surdină un refren cunoscut mie: „I know she knows that I'm not fond of asking. True or false, it may be. Well, she's still out to get me...” 
mi se întâmplă des să-mi pierd concetrarea ascultând fascinată câte o melodie în ceainărie. muzica pe care o găsești aici nu poate fi altceva decât o încântare. astfel, șirul meu de cugetări s-a întrerupt momentan. nu pot reculege ultima dată când am auzit piesa, însă s-ar putea să fi fost la radio. a trecut mult, prea mult. mă gândesc că asta e tinerețea, tot ceea ce trăiesc acum, asta e.
ceva din ambianță recrează o seară ruptă din decembrie, în care ieșisem din mall pentru a fi surprinsă de fulgii de zăpadă curgând din cer, alături de dânsa și Liz. purtam fularul meu preferat în jurul gâtului și vreo trei sau patru manuale de psihologie în ghiozdanul cu buline. îmi amintește de dânsa și de cât de mult am să duc lipsa sfaturilor cu care mă cadorisea după fiecare întâlnire.
parcă văd chipul băiatului care ne asculta curios poveștile și pe care nu ne-a luat mult să-l dibuim. ne intersectasem de mai multe ori, iar el se prefăcea de fiecare dată că citește, însă nu schimba pagina ore în șir. dânsa glumise că poate scrie o carte despre poveștile celor care trec pragul ceainăriei, iar noi construim unul dintre capitolele sale: profesoara de psihologie și eleva pasionată de psihologie împărtășindu-și viețile amoroase. clasic. aș citi. asta fiind altă amintire din iarnă.
totuși, încă e un început de toamnă, un început de mai mult. plănuiesc cu Verzișor să ne întâlnim aici în vacanța de Crăciun, să purtăm fulare, să bem un ceai fierbinte și să povestim primele luni de facultate. să fie asemenea anului trecut, când frigul de afară nu îngăduia plimbări foarte lungi, astfel încât ne refugiam adesea în Cărturești, unde căldura devenea sufocantă și obrajii prindeau culoarea ceaiului.

                                                                                 Melissa.