drum pustiu, încețoșat de lacrimi

„Singurul sfat pe care eu pot să-l dau cu inima împăcată este: Dormiți! Dormiți, fraților, că somnul n-a făcut rău nimănui! Ești trist? Culcă-te! Ești nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc și mori în somn!”

        Sunt momente în viața noastră când simțim o schimbare și nostalgia ne ajunge din urmă. Se întâmplă fie pentru că am ajuns la o răscruce de drumuri și nu știm încotro să o apucăm, fie pentru că ne-am împiedicat de un lucru mărunt în prezent, dar care obișnuia să fie deosebit de însemnat nu cu mult timp în urmă. Poate nu ai mulți ani în spate, însă tot așa vor apăsa pe umerii tăi.
        Prietenul acela, care cu un an în urmă ți-a spus o glumă bună, reprezintă un singur salut în plus pe stradă, alături de un zâmbet pe care îl oferi tuturor, nimic special, nimic care să îi ocupe mintea peste cinci minute.
        Obișnuiai să ai vise. Colorate, înfloritoare, armonioase. Credeai că, deși atunci lucrurile nu mergeau foarte bine, într-o bună zi ele se vor rearanja și soarele va lumina mai mult bucata ta de pământ. Au trecut multe răsărituri de atunci și parcă ar trebui să se întâmple ceva. Voiai să mergi departe, să călătorești, să cunoști oameni noi, să te dezvolți într-o persoană nouă, o imagine de care să fi mândră. Poate nu ți-ai numărat nenorocirile de destule ori, poate au fost prea puține. Decid să dea peste tine. Unde ai să mergi? Ce ai să faci? Poți fi sigură că ceea ce îți dorești acum va fi același lucru pe care ți-l vei dori peste câțiva ani? Totuși, faci o alegere care are să îți afecteze toate zilele care ți-au mai rămas. Varianta inițială nu mai prezintă aceleași avantaje și, chiar dacă le-ar prezenta, îți lipsesc o serie de acte pentru viza fericirii. Nu-i corect, dar a fost vreodată?
        Mă gândesc mai puțin la ghemotocul de realități pentru că nu suport gândul să mă răstorn pentru a nu știu câta oară. Un sentiment de groază se strecoară în mine și îmi îmbracă toate colțurile în miez de noapte. Unde ai să mergi? Ce ai sa faci? Ești sigură ca ceea ce îți dorești acum va fi același lucru pe care ți-l vei dori peste câtiva ani? Nu știu, nu știu, încă un milion de „nu știu” după care te ascunzi.
        Îți aduci aminte când supa de roșii a fost favorita ta? Mhm, acum prezența sa îți provoacă greață. Poate la fel se va întâmpla și cu a ta carieră, al tău oraș, al tău prieten, a ta viață. Da, ai grijă de tine, condițiile nu se schimbă cu aceeași usurință cu care îți schimbi șosetele. Destine se macină între timp, se încâlcesc, iar ceea ce crezi că ai știut se întoarce pentru gloriosul său șah-mat. Și râde, râde iar, continuă să râdă până când tot ceea ce auzi sunt numai râsete în capul tău, zburdând în cele mai sumbre păcate. Te înnebunește. Mai nu vrei, mai te lași.
        Păcat că nu te-a învățat nimeni să ai grijă de tine. 

                                                                                 Melissa.