Fericită, sunt fericită

          26 Ianuarie 2015

        Îmi doream să-l mai văd încă odată înainte să plece acasă. Am stabilit o ultimă vizită. Întreaga zi mi-am petrecut-o curățând, aranjând, pregătind terenul pentru glorioasa lui venire. Deseară îl așteptam împreună cu părinții și fratele meu, pe el și pe bunicul. Printr-un telefon s-a anulat totul. L-am rugat să se răzgândească, i-am spus că nu deranjează, că părinții mei nu sunt obosiți așa cum pretinde el, că îl așteptăm cu drag. Mi-a cerut să nu mă supăr, că ne vom vedea următoarea dată când va fi în oraș. Abia m-am abținut să nu mă smiorcăi la telefon. Îmi stăteau pe limbă vorbele: „Următoarea dată când vei fi în oraș? Adică la următoarea înmormântare? Abia aștept.” Până săptămâna trecută, după înmormântare, trecuseră 11 ani de când ne-a călcat pragul ultima dată. Desigur, și acea venire a fost justificată tot de o înmormântare.
        Adevărul este că nu-i poți forța pe oameni să le pese de tine sau de sentimentele tale.

                                                                                 Melissa.